NĂPẤRCĂ, năpârci, s. f. I. 1. Specie de șopârlă lipsită de membre, cu corpul lung de 25-30 cm, cilindric, de culoare cenușie, acoperit cu solzi strălucitori
(Anguis fragilis). ♦
P. gener. (
Reg.) Șopârlă.
2. (
Pop.) Viperă. ◊
Expr. Pui de năpârcă = om rău, perfid.
3. Epitet dat unei persoane foarte rele, perfide, primejdioase.
II. P. anal. (
Reg.)
1. Bici; fiecare dintre curelele unui gârbaci.
2. Luntre mică și îngustă. [
Pl. și: (
reg.)
năpârce] –
Cf. alb. neperke, nepertke. NĂPẤRCĂ, năpârci, s. f. I. 1. Specie de șopârlă lipsită de membre, cu corpul lung de 25-30 cm, cilindric, de culoare cenușie, acoperit cu solzi strălucitori
(Anguis fragilis). ♦
P. gener. (
Reg.) Șopârlă.
2. (
Pop.) Viperă. ◊
Expr. Pui de năpârcă = om rău, perfid.
3. Epitet dat unei persoane foarte rele, perfide, primejdioase.
II. P. anal. (
Reg.)
1. Bici; fiecare dintre curelele unui gârbaci.
2. Luntre mică și îngustă. [
Pl. și: (
reg.)
năpârce] –
Cf. alb. neperke, nepertke. NĂPÎ́RCĂ1, năpîrci, s. f. Specie de șopîrlă lipsită de membre, cu corpul lung, cilindric, acoperit cu solzi strălucitori
(Anguis fragilis); șarpe-de-sticlă.
V. viperă. Întrebă pe puii ei, care erau balauri, șerpi, nevăstuici, ciuhurezi, șopîrle, năpîrci și gușteri, cum le-a dat mîncarea. ISPIRESCU, L. 348.
Ăst boier prin răutate Întrece gadini, șopîrle și năpîrci înveninate. HASDEU, R. V. 65.
O pustie de năpîrcă Culcușul și l-a făcut în buzunar. PĂSCULESCU, L. P. 202. ◊
Fig. La auzul astor cuvinte pe mama Stanca o mușcară năpîrci în pîntece. DELAVRANCEA, S. 52. ♦ (Mai ales în
expr. pui de năpîrcă) Om rău, perfid.
Vasilică, te-ai dat cu năpîrca de Eftimie. DUMITRIU, N. 238.
Și primaru-i un pui de năpîrcă. VLAHUȚĂ, la TDRG.
Voi aveți să mă învățați tipicul, pui de năpîrcă ce sînteți! CREANGĂ, A. 79. ♦ (Regional) Șopîrlă. –
Pl. și: (învechit)
năpîrce (ISPIRESCU, M. V. 15).
năpîrcă (-ci), s. f. –
1. Viperă (Vipera berus). –
2. Bici. –
Var. (rar)
nopîrca. Mr. nipîrtică, megl. năprotcă. Creație expresivă. Coincide cu
alb. nepër(t)ke, dar nu e probabil să se explice prin el, cum se susține de obicei (Cihac, II, 719; Meyer 303; Pascu, II, 221; Philippide, II, 221; Rosetti, II, 119). Trebuie să fie o
var. expresivă a lui *
năpîrlă, cf. năpîrli; pentru alternanța expresivă a ambelor terminații,
cf. șopîrlă și
șopîrcăi, sfîrlă și
sfîrc, mîrlan și
mîrc etc. Atît
năpîrcă, cît și
năpîrli și
șopîrlă nu au fost explicate satisfăcător pînă acum; provin, fără dubiu, din aceeași sursă expresivă, a cărei idee de bază pare a fi cea de „șerpuire” sau de „mișcare rapidă”, ca în
ciocîrlie, cf. și
țopîrlan (ca și
ciocîrlan); această explicație este singura care merge în același timp pentru
năpîrcă „bici”, ca și pentru înrudirea sa evidentă cu
șopîrlă. Der. din
lat. *
viperana (Crețu 350) sau dintr-o combinație între
natrix și
pertica (Capidan,
Raporturile, 542) este inacceptabilă.
Der. năpîrcos, adj. (veninos);
năpîrli, vb. (despre reptile, a-și schimba pielea; despre mamifere, a-și schimba părul; despre păsări, a-și schimba penele), cu
suf. expresiv -
li (după Cihac, II, 251, legat de
sl. pero „pară”,
cf. împotrivă Tiktin; după Conev 87, din
sl. naprŭliti sau
naprliti „a pîrli”, după Drăganu,
Dacor., VI, 517);
năpîrleală, s. f. (primenire, năpîrlire).
Alb. trebuie să provină din
rom.