MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor.

MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește. (În concepția marxistă) Clasa muncitoare = (în capitalism) proletariat; (în socialism) clasă socială alcătuită din totalitatea oamenilor care muncesc în producție, folosind direct mijloacele de producție proprii mașinismului și industriei moderne, și care constituie forța conducătoare a societății. ♦ P. ext. Harnic, activ, zelos. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care ia parte nemijlocit în procesul obținerii bunurilor materiale, la întreținerea și la repararea acestora sau în procese de muncă similare acestora; p. gener. persoană care desfășoară o muncă fizică (în industrie) (1). 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) Persoană care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor.

MUNCITÓR1, -OÁRE, muncitori, -oare, adj. 1. Care muncește, care lucrează într-un domeniu de activitate productivă. Căci de lumea muncitoare Și de glia strămoșească Nu-i putere pe sub soare Cîndva să mă despărțească. BENIUC, M. 125. [Eminescu] a ilustrat... jalea și amarul întregului popor muncitor in tumultul veacurilor. SADOVEANU, E. 76. Clasă muncitoare v. clasă. Țărănime muncitoare = totalitatea țăranilor săraci și mijlocași. 2. Harnic, activ, zelos. Nevasta acestui sărac era muncitoare și bună la inimă. CREANGĂ, P. 37.

MUNCITÓR2, -OÁRE, muncitori, -oare, s. m. și f. Persoană care ia parte nemijlocit Ia procesul de producție industrială; persoană care își cîștigă existența muncind cu brațele. V. lucrător. Muncitorii, țăranii, intelectualii, călăuziți de Partidul Muncitoresc Romîn, devin tot mai conștienți de faptul că ei sînt stăpîni în această țară, stăpîni peste bunurile și bogățiile ei. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 153. În depărtările înghețate, închipuirea muncitorului căuta făptura omului viitor. ARGHEZI, P. T. 90. Muncitor agricol = muncitor care lucra pămîntul altora, neavînd pămînt propriu sau alte mijloace de producție. Muncitor calificat v. calificat. ♦ Om care lucrează pămîntul. Cît vedeam cu ochii, pe lanuri și-n ogoare, muncitorii stăteau aplecați asupra pămîntului. SADOVEANU, O. VI 336. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. COȘBUC, P. I 48. La foc de soare Bietul muncitor Stropea cu sudoare Micul său ogor. ALECSANDRI, P. A. 131.

muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre

muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; f. sg. și pl. muncitoáre

MUNCITÓR s., adj. 1. s. lucrător, (înv.) uvrier. (~ într-o uzină.) 2. adj. v. harnic.

Muncitor ≠ leneș, trândav, trântor

MUNCITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care muncește, producând bunuri materiale; lucrător. /a munci + suf. ~tor

MUNCITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care muncește. Om ~. Popor ~. 2) Care muncește mult și cu folos; harnic; vrednic. /a munci + suf. ~tor

muncitor a. și m. care muncește.

muncitór, -oáre adj. Care muncește, harnic, activ. Subst. Lucrător, maĭ ales cu brațele.

MUNCITOR s., adj. 1. s. lucrător, (înv.) uvrier. (~ într-o uzină.) 2. adj. activ, harnic, neobosit, neostenit, silitor, sîrguincios, sîrguitor, vrednic, zelos, (livr.) laborios, (rar) lucrător, spornic, strădalnic, străduitor, (reg.) abătător, (prin vestul Transilv.) baur, (Transilv. și Ban.) porav, (Mold. și Bucov.) robaci, (prin Olt. și Ban.) sîrnic, (înv.) diligent, nepregetat, nepregetător, nevoitor, rîvnaci, rîvnitor, (înv. fig.) neadormit. (Un om extrem de ~.)

elév-muncitór s. m. Muncitor care continuă în paralel cu activitatea productivă pregătirea școlară ◊ „În anul școlar 1971/1972 și-au ridicat calificarea profesională 3.894.000 studenți-muncitori și 2.888.000 elevi-muncitori. Activitatea de producție și cea de ridicare a nivelului de pregătire a cadrelor se îmbină atât de strict încât aici se vorbește cu temei despre «Uzina-aulă universitară».” Sc. 1 V 73 p. 8. ◊ „[Programul artistic] este realizat de elevi-muncitori de la secția serală sub îndrumarea profesorului A. D.” R.l. 18 I 75 p. 2 (din elev + muncitor)

feméie-muncitór s. f. 1993 Femeie care muncește, de obicei într-o fabrică sau pe un șantier v. femeie-țăran(că) (din femeie + muncitor)

muncitór-constrúctor s. m. Muncitor care lucrează la construcții ◊ „Omul nostru – fost țăran patruzeci de ani și muncitor-constructor douăzeci și doi de ani – în câteva luni și-a ridicat o căsuță.” Sc. 15 V 74 p. 1 (din muncitor + constructor)

muncitór-elév s. m. Muncitor care își completează studiile, fără a ieși din producție ◊ „Iată-i pe câțiva dintre muncitorii-elevi, fruntași la învățătură, repetându-și lecțiile înainte de a intra la cursuri.” Sc. 12 IX 61 p. 1; v. și 24 I 63 p. 2 (din muncitor + elev; Fl. Dimitrescu în LR 4/62 p. 388)

muncitór-inginér s. m. Muncitor care își completează studiile pentru a deveni inginer ◊ „Un nou tip de muncitor și-a făcut apariția în întreprinderi: muncitorul-inginer.” Sc. 13 X 61 p. 3 (din muncitor + inginer; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 234)

muncitór-sortatór s. m. Muncitor ce sortează și triază materialele și produsele dintr-o fabrică, uzină etc. ◊ „Ei au fost observați de un grup de muncitori-sortatori de la ciurul mecanic.” Sc. 18 II 63 p. 1 (din muncitor + sortator)

PARTIDUL SOCIAL-DEMOCRAT AL MUNCITORILOR DIN ROMÂNIA (P.S.D.M.R.), primul partid al muncitorilor din România, Creat la București în urma Congresului din 31 mart./12 par.-3/15 par. 1893, la care au participat 55 de delegați, reprezentând organizații politice și profesionale din București, Iași, Ploiești, Galați, Craiova, Bacău, Botoșani, Tecuci, Târgul Frumos. Congresul adoptă Programul (vot universal și direct pentru toți cetățenii României ce au împlinit vârsta de 20 de ani, fără deosebire de sex, de religie și de rasă, egalitatea în drepturi a femeilor, impozitul progresiv asupra veniturilor, ziua de muncă de opt ore, repaus duminical ș.a.), statutul și Consiliul General al partidului format din: Ioan Nădejde, Vasile G. Morțun, Alexandru Radovici, Alexandru Ionescu, Constantin Mille. Din 1907, conducerea centrală a partidului a fost asigurată de către Comitetul Central, iar din 1910, de Comitetul Executiv. După trecerea (apr. 1899) unor fruntași ai partidului, așa-numiții „generoși”, în Partidul Național-Liberal, a avut loc dezorganizarea, pentru un timp, a P.S.D.M.R.-ului; în acest răstimp, mai ales, începând din 1901, organizațiile politice și profesionale ale muncitorilor își continuă activitatea sub conducerea cercului „România muncitoare”. La Conferința pe țară de la Galați (29 iun./12 iul.-1/14 iul. 1907) a sindicatelor și cercurilor socialiste din România se hotărăște înființarea Uniunii Socialiste din România, care la Congresul din 31 ian./13 febr.-2/15 febr. 1910 se transformă în Partidul Social-Democrat din România (P.S.D.R.); cu acest prilej se adoptă un program cu revendicări general-democratice: vot universal, legislație muncitorească, drept de asociere și de grevă, ziua de muncp de opt ore, contract colectiv de muncă, condamnarea oricăror forme de antisemitism etc. În perioada neutralității (1914-1916), P.S.D.R. a organizat manifestații împotriva intrării României în „războiul imperialist”, și a salutat Unirea din 1918, cerând ca „România nouă de astăzi se devină România socialistă de mâine”. La 28 nov./11 dec. 1918, P.S.D.R. își schimbă denumirea în Partidul Socialist din România (P.S.R.), care adoptă un program politic, cunoscut sub numele de „Declarații de principii”, în care înscrie teza bolșevică a „cuceririi puterii politice prin orice mijloace, în vederea instaurării dictaturii proletariatului”, precizând că „Partidul Socialist din România este un partid de clasă, care, inspirându-se de la ideile socialismului științific, urmărește desființarea exploatării muncii sub orice formă prin trecerea mijloacelor de producție și de schimb în stăpânirea societății”. Din Comitetul Executiv al partidului au făcut parte: Ilie Moscovici, Gheorghe Cristescu, Ion C. Frimu ș.a. P.S.R. a stimulat mișcările revendicative: greva muncitorilor tipografi din București (13/26 dec. 1919), greva generală din 20-28 oct. 1920 etc. După revenirea în țară de la Moscova (1920) a delegației P.S.R. (Gh. Cristescu, Al. Dobrogeanu-Gherea, D. Fabian, E. Rozvan, C. Popovici, I. Flueraș) se convoacă la București (30 ian.-2 febr. 1921) Consiliul General al Partidului Socialist din România și a Comisiei generale a sindicatelor, la care se conturează trei puncte de vedere față de problema afilierii la Internaționala a III-a, Comunistă: gruparea de stânga (comuniștii), cu 18 voturi cer afilierea imediată, reprezentanții social-democrației (8 voturi) resping această idee și cer afilierea la Internaționala de la Amsterdam, iar cei situați pe poziții de centru („socialiștii-unitari”) (12 voturi) dorind menținerea unității de acțiune a Partidului Socialist, propun reluarea discutării afilierii și alegerea unui Consiliu General, constituit, în mod egal, din reprezentanții tuturor celor trei puncte de vedere. Consiliul, aprobând cu majoritate de voturi moțiunea grupării comuniste, hotărăște convocarea Congresului general al partidului pe data de 8 mai 1921, care transformă P.S.R. în Partidul Comunist din România (P.C.R.). Reprezentanții social-democrați, adversari ai afilierii la Internaționala a III-a, Comunistă, părăsesc partidul. A editat publicațiile: „Munca” (1890-1894); „Lumea nouă” (1894-1900); „România muncitoare” (ian.-iun. 1902; 1905-1914); „Lupta zilnică” (1914-1916); „Socialismul” (1918-1921).

ROMÂNIA MUNCITOARE. Gazetă socialistă, apărută la București în două serii (1/14 ian.-10/23 iun. 1902, 5/18 mart. 1905-13/26 aug. 1916 și nov. 1918). Rol important în lupta pentru organizarea mișcării sindicale și în reorganizarea Partidului Social-Democrat din România (1910), al cărui organ a devenit.