MOÁRĂ, mori, s. f. 1. Instalație special amenajată pentru măcinarea cerealelor; clădire, construcție prevăzută cu asemenea instalații. ◊ Expr. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura ca o moară (hodorogită sau stricată, neferecată etc.) = a vorbi mult (și inutil). Ca la moară = a) pe rând, în ordinea sosirii; b) (în legătură cu verbele „a intra”, „a ieși” sau cu echivalentele acestora) într-un continuu du-te-vino. A(-i) da (cuiva) apă la moară = a-i crea cuiva o situație favorabilă; a încuraja, a stimula. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la moară = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbește, a nu-i permite să mai vorbească sau a face să nu mai vorbească. A mâna apa la moara sa = a căuta să tragă singur toate foloasele. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. (Livr.) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt = a întreprinde acțiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dușmani ireali. ♦ (Depr.; de obicei urmat de determinări ca „hodorogită”, „stricată” etc.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. persoană care flecărește fără încetare; meliță. 2. Mașină de lucru sau instalație folosită pentru mărunțirea fină a unor materiale tari (minereuri, produse chimice etc.); clădire, construcție prevăzută cu asemenea mașini sau instalații. 3. (Înv.) Fabrică (în care materia primă era mărunțită, zdrobită, frământată). 4. (Reg.) Jocul de țintar. – Lat. mola.

MOÁRĂ, mori, s. f. 1. Instalație special amenajată pentru măcinarea cerealelor; clădire, construcție prevăzută cu asemenea instalații. ◊ Expr. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura ca o moară (hodorogită sau stricată, neferecată etc.) = a vorbi mult (și inutil), a nu-i tăcea gura. Ca la moară = a) pe rând, în ordinea sosirii; b) (în legătură cu verbele „a intra”, „a ieși” sau cu echivalentele acestora) într-un continuu du-te-vino. A(-i) da (cuiva) apă la moară = a-i crea cuiva o situație favorabilă, a-i înlesni să facă un anumit lucru; a încuraja, a stimula. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la moară = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbește, a nu-i permite să mai vorbească sau a face să nu mai vorbească. A mâna apa la moara sa = a căuta să tragă singur toate foloasele. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. (Livr.) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt = a întreprinde acțiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dușmani ireali. ♦ (Depr.; de obicei urmat de determinări ca „hodorogită”, „stricată” etc.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. persoană care flecărește fără încetare; meliță. 2. Mașină de lucru sau instalație folosită pentru mărunțirea fină a unor materiale tari (minereuri, cărbuni, produse ale industriei chimice etc.); clădire, construcție prevăzută cu asemenea mașini sau instalații. 3. (Înv.) Fabrică (în care materia primă era mărunțită, zdrobită, frământată). 4. (Reg.) Jocul de țintar. – Lat. mola.

MOÁRĂ, mori, s. f. 1. Construcție prevăzută cu toate instalațiile necesare pentru măcinarea cerealelor. Moară de aburi. Moară de apă. ▭ Ajunse la moara de scînduri negre, așezată pe tărași voinici, zguduită de fierberea apelor. SADOVEANU, O. II 54. Veneau din zori scîrțîind carele încărcate și poposeau sub sălciile care împrejmuiau moara. ANGHEL-IOSIF, C. L. 24. Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară. COȘBUC, P. I 191. Pe-un deal oarecare... făcea zgomot mare O moară de vînt. ALECSANDRI, O. 170. (Îi merge gura ca o) moară stricată (sau hodorogită, neferecată), se spune despre omul care vorbește mult, căruia nu-i tace gura. Bre, bre, bre! Ce moară stricată! ALECSANDRI, T. 1043. ◊ Expr. (Pe rînd) ca la moară = unul după altul, fiecare la rîndul său. Pe ușile deschise larg unii intrau și alții ieșeau ca la moară. REBREANU, R. II 200. Altă făină se macină acum la moară = s-a schimbat rostul lucrurilor. A avea (sau a nu avea, a isprăvi) de moară = a avea (sau a nu avea) cele necesare pentru trai. Vorba ceea: «Cînd se însoară, nu-i de moară». CREANGĂ, P. 155. Ca o piatră de moară = foarte greu, (fig.) anevoios; neplăcut. A-i veni cuiva apa la moară v. apă. A-i lua (sau a-i tăia) cuiva apa de la moară v. apă. A-i da cuiva apă la moară = a crea cuiva condiții favorabile de afirmare, de manifestare, de cîștig. (Livresc) A se bate cu morile de vînt = a întreprinde acțiuni inutile, ridicole, a se lupta cu dușmani ireali. Să ai... o victorie care să-ți dea toate satisfacțiile, nu să te bați cu morile de vînt ca un zevzec ca mine. C. PETRESCU, Î. II 156. ♦ Mașină de lucru care mărunțește prin izbire, prin frecare sau prin apăsare, materiale relativ dure. 2. Clădire cu instalațiile necesare unde se prelucrează prin strivire diferite materii prime. Moară de ulei. Moară de ciment. Moară de var. 3. (Regional) Numele unui joc distractiv de copii; țintar.

moáră s. f., g.-d. art. mórii; pl. mori

moáră s. f., g.-d. art. mórii; pl. mori

MOÁRĂ s. v. țintar.

MOÁRĂ s. v. ceas, ceasornic, gater, gură, joagăr, morișcă, stomac.

moáră (móri), s. f. – 1. Clădire unde se macină cereale. – 2. (Arg.) Ceas. – 3. Jocul de țintar. – Mr., megl. moară. Lat. mǒla (Candrea-Dens., 1148; Tiktin; REW 5641), cf. it., prov., cat. mola, fr. meule, sp. muela, port. mõ. – Der. morar, s. m. cu suf. -ar (după Pușcariu 1108 și Candrea-Dens., 1148, din lat. molārius); morăreasă (var. morăriță), s. f.; morăresc, adj.; morărie (var. morărit), s. f. și n. (ocupație de morar); morări, vb. (a face serviciul de morar); morișcă, s. f. (moară de mînă; jucărie; guraliv).

MOÁRĂ mori f. 1) Construcție prevăzută cu instalații speciale pentru măcinarea cerealelor. ~ de vânt. ~ de apă. ~ cu aburi. ◊ A turna apă la ~a cuiva (sau a-i da cuiva apă la ~) a-i crea cuiva o situație favorabilă (pentru a înfăptui ceva negativ). A-i veni cuiva apa la ~ a) a-i apărea cuiva posibilitatea de a face ceva; b) a se schimba situația în folosul cuiva. A se bate cu morile de vânt a) a întreprinde acțiuni inutile; b) a lupta cu dușmani închipuiți. A ajunge de la ~ la râșniță a sărăci. ~ stricată (sau hodorogită, spartă, neferecată) palavragiu; flecar. A lua cuiva apa de la ~ a) a împiedica pe cineva să facă ceva; a paraliza cuiva mișcările; b) a lipsi pe cineva de un avantaj. A trăi ca găina la ~ a trăi în belșug. 2) Mașină pentru mărunțirea unor materiale tari (minereuri, pietriș etc.) /<lat. mola

moară f. 1. mașină de măcinat grâu: moară de apă, de vânt, moară cu aburi; a se lua cuiva apa dela moară, a-l stingheri în afacerile sale (imagine luată dela moara care nu poate umbla când nu are apă); a veni cuiva apa la moară, a-i merge bine afacerile; 2. fam. ciufuială: a face cuiva o moară în cap. [Lat. MOLA].

moáră f., pl. morĭ (lat. mŏla, vgr. mýle, [got. malan, a măcina], it. pv. cat. mola, fr. meule [peatră de măcinat, ĭar moulin, moară, vine d. lat. mŏlinum], sp. muela, port. mô. V. molar și mălaĭ). Mașină de măcinat cereale. Edificiu în care e instalată această mașină. A tăĭa (saŭ: a lua) cuĭva apa de la moară, a-ĭ paraliza mișcările, a-l face să nu maĭ poată lucra, a-l descuraja. A-țĭ veni apa la moară, a-țĭ merge bine afacerile, a prinde curaj, a-țĭ veni momentu favorabil. A trăi ca găina la moară, a trăi în belșug. A vorbi ca moara (saŭ ca o moară hodorogită), a vorbi mult și fără șir. Ca la moară, pe rînd, succesiv, fie-care la rîndu luĭ. V. rîșniță.

MOARĂ s. țintar, (Mold.) car. (Jocul numit ~.)

moară s. v. CEAS. CEASORNIC. GATER. GURĂ. JOAGĂR. MORIȘCĂ. STOMAC.

DEALU MORII, com. în jud. Bacău; 3.100 loc. (1995).

MOARA SĂRACĂ v. Moara Vlăsiei.

RÂU DE MOARĂ, com. în jud. Hunedoara, situată în S depr. Hațeg, la poalele N ale m-ților Retezat, pe cursul superior al râului Râu Mare; 3.409 loc. (2005). Expl. de granit. Hidrocentrale în satele Ostrovu Moc (15,9 MW, intrată în funcțiune în 1986), Clopotiva (14 MW, 1987) și Ostrov (15,9 MW, 1988). În satul R. de M., atestat documentar în 1359, se află ruinele Curții cnejilor Cânde (sec. 15), iar în satul Suseni, menționat documentar în 1439, ruinele cetății Colț (sau Cetatea Colțului), construită de cnejii Cânde pe un pinten stâncos din m-ții Retezat. A fost una dintre cele mai puternice cetăți cneziale din Transilvania, Biserica Pogorârea Duhului Sfânt (sec. 14), în satul Ostrov, și bisericile Cuvioasa Parascheva (1700) și Sf. Ioan Botezătorul (1768), în satul Clopotiva. Acces spre rezervațiile Gemenele (din Parcul Național Retezat) și spre calcarele de la Fața Fetei (cu planta endemică Centaurea pseudophrygia ssp. retezatensis).

RÂUL MORILOR v. Telița.

SLOBOZIA MOARĂ, com. în jud. Dâmbovița, situată în C. Titu, pe interfluviul Dâmbovița-Ilfov; 2.366 loc. (2005). Între 17 febr. 1968 și 23 ian. 1981 a făcut parte din jud. Ilfov.

a lăsa (pe cineva) în boli / în moara lui expr. (pop.) a lăsa (pe cineva) în pace.

a tolocăni ca o moară stricată expr. a vorbi mult și fără rost.

a vorbi ca o moară hodorogită / ca o moară stricată expr. a pălăvrăgi, a turui, a trăncăni întruna, agasându-i pe cei din jur.

a-i veni (cuiva) apa la moară expr. a se supăra, a se enerva.

moară, mori s. f. (intl.) ceas.

moară albă expr. (intl.) ceas de buzunar de argint.

moară galbenă / roșie expr. (intl.) ceas de aur.

moară neferecată / stricată expr. persoană guralivă.