MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

MIȘTOCÁR, -Ă, miștocari, -e, adj., s. m. și f. (Arg.) (Om) care ironizează ceva sau pe cineva. – Din mișto.

*miștocár (arg.) adj. m., s. m., pl. miștocári; adj. f., s. f. miștocáră, pl. miștocáre

miștocár adj. m., s. m., pl. miștocári; f. sg. miștocáră, pl. miștocáre

miștocár, -ă s. m. f. (arg.) Șmecher, glumeț ◊ „Mircea nu se înțelege deloc cu miștocarii de pe strada lui.” (din mișto[c] + -ar; Coman Lupu în LL 3/72 p. 349, Th. Granser M. 29)

miștocar, -ă, miștocari, -e I. adj. 1. ironic, batjocoritor. 2. glumeț. 3. frivol, neserios. II. s. m., s. f. vorbitor de argou.