MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.

MIJÍ, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. A apărea, a începe să se vadă, a se ivi, a licări. Pe fețele tuturor vedeai mijind o duioșie înseninată de nădejde. BUJOR, S. 104. Dimprejurul alb al brațului ei, mijeau cu scînteieri palide-roșii, boabele mari ale unei brățări de mărgean. HOGAȘ, M. N. 20. ◊ Fig. Întreg spectacolul părea de înmormîntare, trist, dar în el mijea un început de răscoală. SAHIA, N. 92. În mintea mea aburită mijea frica. M. I. CARAGIALE, C. 8. ◊ Expr. A miji de ziuă = a se face ziuă, a se crăpa de ziuă. Mijea de ziuă, cu lumină sfioasă și întîrziată de norișori. POPA, V. 126. Se trezi pe cînd mijea de ziuă. EMINESCU, N. 20. ◊ (Refl. impers.) Se tot urcă voinicește, Doară culmea va sui-o Pe cînd s-o miji de ziuă. EMINESCU, L. P. 122. Se porni... cînd abia se miji de ziuă și ajunse deodată cu zorile. ODOBESCU, S. III 186. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. «a») A prinde să. Kira, mijind a rîs, răspunde... DELAVRANCEA, S. 167. Frunză verde de săcară, Cînd mijește-a primăvară Și cînd vin berzele-n țară. ȘEZ. VII 44. 2. (Despre iarbă, frunze, muguri etc.) A răsări, a ieși, a încolți. Pe grinduri mijea colțul ierbii. SANDU-ALDEA, U. P. 220. Verdeața a prins să mijească pretutindeni și negrul crengilor să lege frunză. ANGHEL-IOSIF, C. L. 123. ◊ (Despre mustăți) Era între 19 și 20 de ani; mustața îi mijea. BUJOR, S. 22. Mustăcioara îi mijește. TEODORESCU, P. P. 306. 3. (Rar) A face ochii mici, a strînge pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se deprinde cu lumina ori cu întunericul. Adormind strănută îndată și miji din ochi; deși nu era încă destulă lumină, văzu că se află în mijlocul unei odăi mari. CARAGIALE, O. III 67. ◊ Tranz. Cu cît mijesc ochii mai tare, cu atît bătrîna mea prietină apare mai limpede între cei patru salcîmi venerabili. CARAGIALE, O. II 98. ♦ (Despre ochi) A se face mici, a se închide, a se împăienjeni (de somn sau de oboseală); a clipoci. Ochii îi mijeau obosiți și tulburi, sufla greu. VLAHUȚĂ, O. A. 105. 4. (La unele jocuri de copii) A sta cu ochii închiși sau legați în timp ce ceilalți se ascund, ascund un obiect etc. Cine mijește? – Variantă: (rar) amijí (SBIERA, P. 100) vb. IV.

mijí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 să mijeáscă

mijí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijésc, imperf. 3 sg. mijeá; conj. prez. 3 sg. și pl. mijeáscă

MIJÍ vb. 1. v. apărea. 2. v. germina.

MIJÍ vb. v. călăuzi, conduce, dirija, ghida, îndruma, povățui, sfătui.

mijí (mijésc, mijít), vb. – 1. A clipi, a întredeschide ochii, a-i închide pe jumătate. – 2. A dormita. – 3. A închide ochii în jocul de-a baba oarba. – 4. A se ivi, a se lumina de ziuă. – 5. (Refl.) (Despre mustață, plante) A începe să crească. – Var. amiji, umezi. Megl. mijǫs. Sl. mižati „a închide ochii” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 195; Berneker, II, 56; Graur, BL, VI, 172), cf. bg. mižjă, zamižavam (› amiji), sl. omežati (› umezi), sb., cr. mižiti, rus. smežiti (Vasmer, II, 113). Cf. mică. – Der. mija, s. f. (cloșcă); mijoarcă, s. f. (Bucov., cloșcă); mijitor, adj. (care se ivește); mijos, adj. (care clipește); miză, s. f. (sens nesigur; ceva ce abia mijește, ceva nesemnificativ), sec. XVII, înv., folosit o singură dată de Dosoftei.

A MIJÍ ~ésc 1. intranz. 1) A începe să capete contururi precise; a deveni treptat vizibil. * ~ de ziuă a se face ziuă; a se lumina de ziuă. A(-i) ~ (cuiva) mustața a începe să(-i) crească (cuiva) mustața. 2) (despre plante) A ieși din pământ (după încolțire); a răsări. 3) A privi cu ochii pe jumătate închiși (pentru a vedea mai bine sau pentru a se acomoda la un nou mediu). 2. tranz. (ochii) A închide pe jumătate. /<bulg. miža

mijì v. 1. a închide ochii pe jumătate: mijește să nu vază PANN; 2. a începe să se ivească: abia îi mijia mustața; fig. mijește șoapta unor tainice doruri. 3. a se revărsa de zori: când va miji de ziuă NEGR. [Slav. MIJATI, a închide ochii].

mijésc și (est) amijésc v. intr. (vsl. mižatĭ, mizati, migati, a miji, mignonti, a clipi, a face cu ochĭu. V. mică 1, jumesc). Închid ochiĭ puțin, ca omu somnoros. Închid ochiĭ saŭ îmĭ ascund capu ca să nu văd unde se ascund ceĭ-lalțĭ copiĭ în jocu de-a mija. Încep să mă arăt, mă ivesc abea: mijesc zorile, mijește ĭarba, îĭ mijește mustața. De-a mijitele, de-a mija, de-a ascunsu. – Și se (a)mijește de ziŭă (est), încep să apară zorile.

MIJI vb. 1. a apărea, a se arăta, a se ivi, (reg.) a (se) iți, a (se) slomni. (Au ~ zorii.) 2. (BOT.) a germina, a ieși, a încolți, a răsări. (Plantele au ~.)

miji vb. v. CĂLĂUZI. CONDUCE. DIRIJA. GHIDA. ÎNDRUMA. POVĂȚUI. SFĂTUI.