MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filosofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. [Acc. și: megaríc] – Din fr. mégarique.

MEGÁRIC, -Ă, megarici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (În sintagma) Școala megarică = școală filozofică din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara. 2. S. m. Adept al acestei școli. – Din fr. mégarique.

!megáric adj. m., s. m., pl. megárici; adj. f. megárică, pl. megárice

megáric s. m., pl. megárici

MEGÁRIC, -Ă adj. Școală megarică = școală filozofică idealistă grecească, întemeiată de Euclid din Megara, care căuta să unească etica idealistă a lui Socrate cu doctrina eleată asupra existenței imuabile, susținând că singura existență reală ar fi binele imuabil. // s.m. și f. Adept al acestei școli. [< fr. mégarique, cf. Megara – oraș în Grecia antică].

MEGÁRIC, -Ă I. adj. școală ~ă = școală filozofică grecească întemeiată de Euclid din Megara, care căuta să unească etica idealistă a lui Socrate cu doctrina eleată asupra existenței imuabile, susținând că singura existență reală ar fi binele. II. adj., s. m. (adept) al acestei școli. (< fr. mégarique)

MEGÁRICI (< fr.) s. m. pl. Membri ai școlii filozofice întemeiate de Euclid din Megara (c. 450-c. 374 î. Hr.) și continuatori ai acestuia, numiți, din cauza predilecției lor pentru controverse logice și subtile, și euristici. Principalii exponenți: Diodor Cronos, Eubulide din Milet, Stilpon din Megara.