MARȚAFÓI, marțafoi, s. m. (Fam.) Om de nimic, golan; secătură. – Et. nec.

MARȚAFÓI, marțafoi, s. m. Om de nimic, om fără căpătâi, vagabond, golan, netrebnic; secătură. – Et. nec.

MARȚAFÓI¹, marțafoi, s. m. Om de nimic, superficial, căruia îi place să pozeze; netrebnic, secătură. Făcea să-i reiasă și mai respingătoare mutra obraznică de marțafoi. M. I. CARAGIALE, C. 46. Da, mă rog, cine-s toți marțafoii aiștea, măi cumnate? HOGAȘ, H. 94. Îl deteră afară, ca pe un marțafoi și becisnic. ISPIRESCU, E. 252.

marțafói (fam.) s. m., pl. marțafói, art. marțafóii

marțafói s. m., pl. marțafói, art. marțafóii

MARȚAFÓI s. v. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură.

marțafói (marțafói), s. m. – Șmecher, potlogar. Origine necunoscută. Din pol. marcovy „flăcău tomnatic” (Cihac, II, 189), pare puțin probabil, dată fiind extensiunea cuvîntului. Relația cu mag. márcafank „gogoașă” (Scriban) e întîmplătoare. Poate ar trebui legat de sl. mreti „a muri”, cf. sb. mrtca „cadavru”, mrtvan „om fără putere”. – Der. marțafoaică, s. f. (vagaboandă).

MARȚAFÓI ~ m. pop. Om de nimic; persoană fără preocupări serioase; derbedeu; pușlama; secătură. /Orig. nec.

marțafoiu m. netrebnic: îl deteră afară ca pe un marțafoiu și un becisnic ISP. [Cf. marț].

marțafóĭ m., pl. tot așa (cp. cu ung. márcafank, un fel de gogoșĭ). Fam. Individ neserios, moftangiŭ: avea și ĭa un marțafoĭ de bărbat. – Și fem. -oaĭcă, pl. e.

marțafoi s. v. DERBEDEU. LEPĂDĂTURĂ. LICHEA. NETREBNIC. PUȘLAMA. SCÎRNĂVIE. SECĂTURĂ.

marțafoi s. m. invar. vagabond, golan; secătură