MẤINE adv. În ziua care urmează celei de azi. ◊ Mâine-dimineață = în dimineața zilei de mâine. Mâine-după-amiază (sau -după-masă) = în după-amiaza zilei de mâine. Mâine-seară = în seara zilei de mâine. ◊ Loc. adj. De mâine = a) din ziua următoare celei de azi; b) din viitorul apropiat. ◊ Expr. Pe mâine, formulă de salut la despărțire, indicând o reîntâlnire în ziua următoare. ♦ În viitorul apropiat; în viitor, cândva. ◊ Expr. Ca mâine(-poimâine) sau mâine-poimâine = într-un viitor apropiat, (în) curând. De mâine în... zile (sau săptămâni, luni) = peste... zile (sau săptămâni, luni). – Lat. mane.

MẤINE adv. În ziua care urmează celei de azi. ◊ Loc. adj. De mâine = a) din ziua următoare celei de azi; b) din viitorul apropiat. ◊ Expr. Pe mâine, formulă de salut la despărțire, indicând o reîntâlnire în ziua următoare. ♦ În viitorul apropiat; în viitor, cândva. ◊ Expr. Ca mâine(-poimâine) sau mâine-poimâine = într-un viitor apropiat, (în) curând. De mâine în... zile (sau săptămâni, luni) = peste... zile (sau săptămâni, luni). – Lat. mane.

MÎ́INE adv. (Și în formele mîne, mîni, mîini) în ziua care urmează după cea de azi, în ziua următoare. Am să cuget la noapte și voi vedea mîni ce am de făcut. SADOVEANU, D. P. 52. Dacă pînă mîne dimineață n-a fi podul gata, moșnege, are să-ți steie capul unde-ți stau talpele. CREANGĂ, P. 83. Vai de mine, bine mi-i, Nu știu mîne cum mi-a fi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. ◊ (În corelație cu azi sau astăzi) Azi așa, mîine așa, el făcu cunoștință cu toți fiii de domnitori. ISPIRESCU, L. 192. Îl vede azi, îl vede mîni, Astfel dorința-i gata. EMINESCU, O. I 167. ◊ Loc. adj. De mîine = din ziua următoare celei de azi; din viitorul apropiat. Veniți, dacă inima voastră Vrea zarea de mîni mai albastră. DEȘLIU, G. 28. Pentru drumul cel de mîne De cu azi te pregătește! EMINESCU, O. I 102. ◊ (În construcția ziua de mîine) Nu cumva... să intrați înaintea mea unde ne-a duce omul țapului celui roș, că nu mai ajungeți să vedeți ziua de mîne. CREANGĂ, P. 250. ♦ În viitor, într-o bună zi, cîndva. Dar așa, mîine ai să-mi pui mîna-n beregată, că ți-e foame. REBREANU, R. I 235. ◊ Loc. adv. Azi-mîine v. azi. Ca mîine (poimîine) sau mîine, poimîine = (în) curînd, într-un viitor apropiat. De-acum cred că n-ai ce mai zice: ca mîne-poimîne ni se împlinesc anii și rămîi făr’ de mine. CREANGĂ, P. 161. Mîine, poimîine poate, soarele fericirii Se va arăta vesel pe orizon senin. ALEXANDRESCU, P. 77. Eu mă duc, mîndră, ca mîne, Inima la tin’rămîne. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 338. ◊ Expr. Ba azi, ba mîine v. azi. De azi pînă (sau pe) mîine v. azi. De mîine în... zile (sau săptamîni, luni etc.) = peste... zile (sau luni etc.). Pe mîine! = la revedere! ◊ (Substantivat) Glorie celor ce merg către mîine. TULBURE, V. R. 28. Cu mîne zilele-ți adaugi, Cu ieri viața ta o scazi. EMINESCU, O. I 204. – Variante: (regional) mîne, mîni, mîini adv.

MÎINI adv. v. mîine.

MÎ́NE adv. v. mîine.

MÎNI adv. v. mîine.

mấine adv.

mâine adv.

MÂINE adv. (Transilv. și Banat.) mânezi.

Mâine ≠ ieri^[1]

mîine adv. – Ziua imediat următoare. – Var. (Mold., Trans.) mîne. Mr. mîne, megl. mǫini, istr. măre. Lat. mānĕ (Diez, I, 261; Pușcariu 1083; Candrea-Dens., 1116; REW 5294), cf. it. (di)mani, prov. (da)man fr. (de)main. Rezultatul normal este mîine, cf. c(î)ne, pî(i)ne. Infixul vocalic se întîlnește și în it., unde, fără îndoială, reprezintă o evoluție diferită, poate o fază de tranziție a evoluției de la a la e (Rohlfs, Gram., 87): v. genov. graindi (mare), cristiain „creștin” față de genov. ken „cîine”, men „mînă”, ca și abruz. maina „mînă”, kambaina „clopot” (Rohlfs, Gram., 91). – Comp. mînezi, adv. (Banat, Trans., ziua următoare); poimîine (mr. păimîne, megl. poimoni), adv. (după mîine), cu poi < lat. post, cf. păi, apoi și it. posdomani.

MÂINE adv. În ziua care urmează după azi. * De ~ a) începând cu ziua care vine; de a doua zi; b) care va veni în viitor. (Ca) ~-poimâine în timpul cel mai apropiat; în curând; degrabă. Pe ~! să ne revedem a doua zi! la revedere! salut! Ba azi, ba ~ se zice când este vorba de o amânare continuă. /<lat. mane

mâine adv. 1. ziua ce urmează celei în care ne aflăm; 2. fig. în curând: ca mâine [Lat. MANE, dimineața zilei].

mâne adv. Mold. V. mâine.

mî́ĭne, V. mîne.

mî́ne (est) și mî́ĭne (vest) adv. (lat. mane, dimineața, la începutu zileĭ; it. mane. Cu înț. rom. se zice it. dimani și domani, pv. dama[n], fr. demain, cat. dema [lat. *demane], sp. mañana, pg. amanhâ. V. mînec și dimineață). În ziŭa următoare celeĭ de azĭ: mă voĭ duce mîne, că azĭ n’am timp. Mîne dimineață (mîne la amează, mîne seară, mîne noapte), mîne în timpu diminețiĭ (ameziĭ, seriĭ, nopțiĭ). Ca mîne, curînd, nu peste mult timp: ca mîne vom muri. – Se zice și mînĭ, maĭ ales în mînĭ dimineață, mînĭ poĭmînĭ. Mare lucru să nu ploaĭe la vre-o mînĭ (adică: mîne, poĭmîne. VR. 1909, 12, 422).

mî́nĭ, V. mîne.

MÎINE adv. (Transilv. și Banat.) mânezi.

mấni, adv. – (pop.) Mâine. – Var. a lui mâine (< lat. mane, DEX, DER).

HODIE MIHI, CRAS TIBI (lat.) astăzi mie, mâine ție – Varianta latină a unei vechi zicale ebraice cu sens fatalist: nimeni nu e ferit de loviturile soartei.

MORGEN, MORGEN, NUR NICHT HEUTE (germ.) mâine. mâine, numai nu astăzi – Chr. Weisse (scriitor german), „Der Aufschub”: „Morgen, Morgen, nur nicht heute / Sprechen immer trage Leute” („Mâine, mâine, numai nu astăzi / Spun totdeauna leneșii”).

SOCIETATEA DE MÂINE, revistă pentru probleme sociale și economice, apărută trimestrial la Cluj (1924-1940) și apoi la București (1940-1945). Editor și redactor-șef: Ion Clopoțel. A dezbătut în paginile ei probleme sociale, economice, politice, juridice, literare și culturale. A avut colaboratori de marcă, printre care: M. Ralea, P. Andrei, N. Bagdasar, C. Rădulescu-Motru, E. Isac, A. Cotruș, M.R. Paraschivescu, G. Bogdan-Duică, L. Rusu, O. Ghibu, S. Pușcariu, S. Mehedinți, T. Vianu, D. Gusti, o. Goga, G. Galaction, Gh. Vâlsan, Th. Capidan, Șt. Pașca, P. Pandrea.

a lăsa de azi pe mâine expr. a amâna continuu / la nesfârșit finalizarea unui proiect / efectuarea unei acțiuni etc.

a trăi de azi pe mâine expr. a avea o situație materială precară, a fi sărac.

mâine (cu țidulă) adv. (iron.) niciodată.