LIGNÍT2, -Ă v. lihnit.

LIHNÍT, -Ă, lihniți, -te, adj. (Fam.) Foarte flămând, chinuit de foame; hămesit. – [Var.: (reg.) lignít, -ă adj.] – V. lihni.

LIGNÍT2, -Ă v. lihnit.

LIHNÍT, -Ă, lihniți, -te, adj. Foarte flămând, chinuit de foame; hămesit. [Var.: (reg.) lignít, -ă adj.] – V. lihni.

LICNÍT, -Ă adj. v. lihnit.

LIGNÍT2, -Ă adj. v. lihnit.

LIHNÍT, -Ă, lihniți, -te, adj. (Adesea determinat prin «de foame») Care este foarte flămînd, chinuit de foame, mort, leșinat de foame. Cîinii se alergau, fără chef, lihniți, cu coastele ieșite. DUMITRIU, N. 28. După două zile de drum, toți, lihniți de foame și sleiți de putere, intrau... pe poarta satului. BUJOR, S. 148. Lihniți de foame și stîrciți de frig, se culcară. VLAHUȚĂ, O. A. 136. Văzînd pe acei doi oameni... lihniți de foame și de drum, le zise... ȘEZ. I 207. – Variante: licnít,-ă (POPESCU, B. III 100), lignít, -ă (CARAGIALE, N. S. 96) adj.

lihnít (fam.) adj. m., pl. lihníți; f. lihnítă, pl. lihníte

lihnít adj. m., pl. lihníți; f. sg. lihnítă, pl. lihníte

LIHNÍT adj. hămesit, sfârșit, (înv. și reg.) pocâltit, (reg.) leșiat, leșuit, (Mold.) știulghit, (fig.) leșinat. (Om ~ de foame.)

LIHNÍT ~tă (~ți, ~te) Care e lipsit de puteri din cauza foamei; hămesit. /v. a lihni

lihnit a. leșinat de foame.

licnít, V. lihnit.

2) lignít adj. V. lihnit.

lihnít, -ă adj. (d. inuz. lihnesc, vsl. *lihnonti, de unde și pol. lichotny, nevoĭaș, jalnic, și ngr. lignéno și lignéyo, slăbesc. V. alignesc, olihnesc. Cp. Bern. 1, 718). Hămesit, pocîltit, foarte flămînd. – Și licnit, lignit.

LIHNIT adj. hămesit, (înv. și reg.) pocîltit, (reg.) leșiat, leșuit, (Mold.) știulghit, (fig.) leșinat. (Om ~ de foame.)