Dicționare ale limbii române

5 definiții pentru izvorâre

IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.
izvorî́ vb., ind. rez. 3 sg. izvorăște, imperf. 3 sg. izvorá; conj. prez. 3 sg. și pl. izvoráscă
IZVORÎ vb. a veni, (înv.) a se scure. (De unde ~ acest râu?)
IZVORÎ vb. v. emana, proveni, purcede.
A IZVORÎ pers. 3 ~ăște intranz. 1) (despre ape) A ieși din izvor; a țâșni din pământ. 2) (despre ape curgătoare) A-și avea începutul; a începe să curgă. 3) (despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă cu putere; a curge în șiroaie; a șiroi. 4) fig. A lua naștere; a-și lua începutul. Datinile unui popor ~ăsc din istoria lui. /Din izvor

Izvorâre dex online | sinonim

Izvorâre definitie

Intrare: izvorâre
izvorâre infinitiv lung