IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f., adj. (Livr.) (Persoană) care importunează. – Din fr. importun, lat. importunus.

IMPORTÚN, -Ă, importuni, -e, s. m. și f. (Franțuzism) Persoană care plictisește, care importunează; pisălog. Una din calamitățile vieții este tagma importunilor. ALECSANDRI, S. 96.

importún (livr.) adj. m., pl. importúni; f. importúnă, pl. importúne

importún adj. m., pl. importúni; f. sg. importúnă, pl. importúne

IMPORTÚN, -Ă adj., s.m. și f. (Franțuzism) (Om) agasant, obositor (prin asiduitățile sale); plicticos, supărător. ♦ Nepotrivit. [< fr. importun, cf. lat. importunus – dificil de abordat].

IMPORTÚN, -Ă adj. agasant, obositor, plicticos, supărător. ◊ nepotrivit. (< fr. importun, lat. importunus)

IMPORTÚN ~ă (~i, ~e) și substantival Care plictisește sau jenează pe alții prin prezența sa sau prin insistențele sale. /<fr. importun, lat. importunus

importun a. supărător.

*importún, -ă adj. (lat. im-portunus, V. oportun). Supărător, incomodant: om importun. Adv. În mod importun.