HÚDĂ, hude, s. f. (Reg.) Gaură, spărtură (în zid, în gard etc.). – Cf. sl. hadŭ „cale, potecuță”.

HÚDĂ, hude, s. f. (Reg.) Gaură, spărtură (în zid, în gard etc.). – Cf. sl. hadŭ „cale, potecuță”.

HÚDĂ, hude, s. f. (Regional) 1. Hudiță. Huda morii ducea spre jumătatea din jos a satului, trecînd – după cum se poate înțelege ușor – și pe la moară. VORNIC, O. 304. 2. Gaură, spărtură (în zid, în gard etc.). Voi afla un stupuș ca să astup huda. RETEGANUL, P. III 87.

húdă (reg.) s. f., g.-d. art. húdei; pl. húde

húdă s. f., g.-d. art. húdei; pl. húde

HÚDĂ ~e f. reg. Drum îngust (nepavat) în interiorul unui sat sau al unui oraș; uliță. /<sl. hadu

húdă², húde, s.f. (reg.) casă.

húdă f., pl. e (cp. cu hod. V. hudiță). Trans. Ban. Spărtură de trecut pin gard. Gaură. Ascunzătoare. Ocnă.

húdă, hude, s.f. – (reg.) Spărtură, gaură (în zid, în gard). Perforație, gaură practicată în rama capacului de la lăzile de lemn, în care intră țâțânile (Stoica, Pop, 1984). ♦ (top.) Hudinul, deal în Rozavlea (Vișovan, 2005). – Et. nec. (MDA); cf. sl. hadǔ, „cale, potecuță” (DEX).

húdă, hude, s.f. – Spărtură, gaură (în zid, în gard). Perforație, gaură practicată în rama capacului de la lăzile de lemn, în care intră țâțânile (Stoica, Pop 1984). – Cf. sl. hadǔ, „cale, potecuță” (DEX).

HUDA LUI PĂPARĂ, peșteră în NV M-ților Trascău, la 567 m alt., pe versantul dr. al văii Arieș. Lungime: 2.022 m. Prezintă numeroase săli (cea mai mare fiind Sala Minunilor), cascade și sifoane. Adăpostește stalactite uriașe și depozite de cheropterit (excremente de liliac). Temp. aerului: 10-20°C. Faună cavernicolă bogată (lilieci, păianjeni, melci, insecte etc.). Greu accesibilă.