HÚDIȚĂ, hudițe, s. f. (Reg.) Ulicioară. [Acc. și: hudíță. – Pl. și: hudiți] – Hudă + suf. -iță.

HÚDIȚĂ, hudițe, s. f. (Reg.) Ulicioară. [Acc. și: hudíță. – Pl. și: hudiți] – Hudă + suf. -iță.

HÚDIȚĂ, hudițe și hudiți, s. f. (Mold.) Stradă strîmtă și lăturalnică; ulicioară. Prin hudiți, cărări și grădini, ajung îndată acasă. SADOVEANU, N. F. 123. Dau între hudiți pe drumul care ducea la noi acasă. CREANGĂ, A. 67.

húdiță (reg.) s. f., g.-d. art. húdiței; pl. húdițe

húdiță s. f., g.-d. art. húdiței; pl. húdițe

HÚDIȚĂ ~e f. pop. Ulicioară îngustă care servește drept trecere de pe un drum pe altul. /hudă + suf. ~ița

húdiță, húdițe, s.f. (reg.) 1. uliță, ulicioară. 2. ulicioară înfundată, înfundătură, impas.

hudiță f. Mold. ulicioară: până ce dau între hudiți CR. [Cf. slav. HODŬ, mers].

húdiță și húĭdiță f., pl. e (d. hudă saŭ d. vsl. hodŭ, trecere, drum, hoditi, a păși; rus. hod, drum, trecere; vsl. cr. hodnica, coridor. V. hod și hodorogesc). Mold. Trans. Stradelă.