Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru haini

HAINÍ, hainesc, vb. IV. Refl. 1. A pribegi; p. ext. a se înstrăina. 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. [Pr.: ha-i-. – Var.: hăiní vb. IV] – Din hain.
HĂINÍ vb. IV v. haini.
HAINÍ, hainesc, vb. IV. Refl. 1. A pribegi; p. ext. a se înstrăina. 2. A deveni hain, rău, necruțător; a se înrăi. [Pr.: ha-i-. – Var.: hăiní vb. IV] – Din hain.
HĂINÍ vb. IV V. haini.
HAINÍ, hainesc, vb. IV. Refl. 1. (Rar) A pribegi. (Atestat în forma dialectală hăini) Fugea în pădure, cine putea, se ascundea, se hăinea. STANCU, D. 20. ♦ A se înstrăina. Noi cu el am haiducit... Dar de cînd s-a hainit Și de cînd ne-a oropsit, Mai de tot am calicit. TEODORESCU, P. P. 552. 2. A-și însuși deprinderi rele, a se strica, a se înrăi. (Cu referire, la viața militară din regimurile burghezo-moșierești) Neagu... se haini și mai rău în cazarmă, unde învăța o mulțime de năravuri, să bea, să fure, să pîrască. La TDRG. – Pronunțat: ha-i-. – Variantă: hăiní vb. IV.
HĂINÍ vb. IV v. haini.
!hainí (a se ~) (înv.) (ha-i-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se hainéște, imperf. 3 sg. se haineá; conj. prez. 3 să se haineáscă
hainí vb. (sil. ha-i-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hainésc, imperf. 3 sg. haineá; conj. prez. 3 sg. și pl. haineáscă
HAINÍ vb. v. trăda, vinde.
A SE HAINÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni hain; a se înrăi. 2) înv. A pleca, părăsind locurile natale. 3) înv. A-și călca jurământul. /Din hain
hainì v. a se revolta încontra Porții (învechit); 2. fig. a se lepăda, a părăsi pe cineva: dar de când s’a hainit.., mai de tot am calicit POP.; 3. a urgisi: o hainește și o prigonește soacră-sa CAR. [V. hain].
hainésc v. tr. (d. hain). Urăsc, urgisesc, persecut. V. refl. Vechĭ. Mă fac hain (trădător). Azĭ. Mă fac hain (răŭ la suflet).
haini vb. v. TRĂDA. VINDE.

haini definitie

haini dex

Intrare: haini
hăini conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv
haini conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv
  • silabisire: ha-i-ni