ai¹ i vz hai

AI³ interj. v. hai.

HAI interj., s. n. (Fam.) I. Interj. 1. Cuvânt care exprimă un îndemn la o acțiune (comună) cu interlocutorul. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ♦ (Repetat, cu accentul frazei pe al doilea element) Cuvânt care exprimă ideea unei înaintări încete sau anevoioase. 3. Exclamație care exprimă: regret, admirație, o întrebare. 4. (Repetat) Ba bine că nu! II. S. n. (Fam. și arg.) Hărmălaie; scandal. ◊ Expr. A face (un) hai = a face scandal în semn de protest, de reproș etc. [Var.: (reg.) ai interj.] – Onomatopee.

AI³ interj. V. hai.

HAI interj., subst. I. Interj. 1. Cuvânt care exprimă un îndemn la o acțiune (comună) cu interlocutorul. 2. (Cu funcție de imperativ, corespunzând unor verbe de mișcare) Vino! veniți! să mergem! ♦ (Repetat, cu accentul frazei pe al doilea element) Cuvânt care exprimă ideea unei înaintări încete sau anevoioase. 3. Exclamație care exprimă: regret, admirație, o întrebare. 4. (Repetat) Ba bine că nu! II. Subst. (Fam. și arg.) Hărmălaie; scandal. ◊ Expr. A face (un) hai = a face scandal în semn de protest, de reproș etc. [Var.: (reg.) ai interj.] – Onomatopee.^[1]

AI³ interj. v. hai.

HAI¹ interj. (Uneori repetat) 1. Exclamație care exprimă: a) un sentiment de regret. Hai, hai, dorule, hai, Că tu la multe mă dai. La TDRG; b) un sentiment de admirație. Iată-mă! Tot eu, cea veche! Ochii? hai, ce mai pereche! Și ce cap frumos răsare! COȘBUC, P. I 102. 2. (Familiar, introduce o propoziție interogativă) Ei? Erai deprins a trăi singur, dar acum are să-ți cadă greu; mai ales că ți s-a îngreuiat și gospodăria. Hai, ce zici, te însori ori ba? CREANGĂ, P. 161. 3. Ba bine că nu! De-i lua o fată d-aci din sat, ai dă gînd s-o duci peste hotar? – Hai, hai!... ba încă pe sus. ALECSANDRI, T. 666.

HAI², interj. 1. Exprimă un îndemn la o acțiune (uneori la o acțiune comună cu interlocutorul). Hai joacă, ursoaică, sai sus, Să rîdă copiii, bătrînii, de-a valma. BENIUC, V. 67. Știi ce, Alexandre? a zis Nicoară... hai să ne împăcăm și să ascultăm ce spune pădurea. SADOVEANU, N. P. 126. Hai la treabă, cumătriță, că lupul ți-a dat de lucru! CREANGĂ, P. 29. Ca să scăpăm amîndoi cu fața curată, hai să facem loc aci între noi poetului Lucrețiu. ODOBESCU, S. III 39. ♦ (Exprimînd un îndemn la vorbă) Zi! spune! Acum văd și eu că nu ești prost. Hai! cît să-ți dau pe an ca să te tocmești la mine? CREANGĂ, P. 150. ◊ Expr. (Familiar) Hai noroc! formulă de salut sau de urare (întrebuințată mai ales cînd se ciocnesc paharele). ♦ (Înaintea unui imperativ) Exprimă nemulțumirea, nerăbdarea, enervarea vorbitorului. Hai! ia-ți porcul de-aici. CREANGĂ, P. 83. Hai, ia! dați-vă de-o parte, măi păcătoșilor, că numai ați crîmpoțit mîncarea. id. ib. 260. Hai, cărați-vă! ALECSANDRI, T. 79. 2. (Cu funcțiune de imperativ, corespunzînd mai ales unor verbe de mișcare) Vino, veniți; să mergem. Hai, Marie, că Anton te-a ales femeie vitează, cum îi șade bine unei neveste de miner. DAVIDOGLU, M. 46. Încalecă pe mine și hai! CREANGĂ, P. 212. Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii. EMINESCU, O. I 100. ♦ (Repetat, cu accentul frazei pe al doilea element) Exprimă ideea unei înaintări încete, a unei călătorii fără grabă sau anevoioase. Și hai, hai!... hai, hai!... în zori de ziuă ajung. CREANGĂ, P. 269. Și hai, hai! hai, hai! cătră sară am ajuns la bunicul David. id. A. 32. 3. (Înlocuind un verb subînțeles care exprimă o acțiune de durată și purtînd accentul în frază) Marchează începutul acțiunii. Își puse mîncare și băutură pe masă și hai la trai bun! RETEGANUL, P. IV 10. Îl pun într-un car cu boi... și hai cu dînsul la locul de spînzurătoare. CREANGĂ, P. 329. – Variantă: (Munt.) ai (GHICA, S. 10, BIBICESCU, P. P. 89) interj.

AI¹ interj. v. hai².

hai¹/hai-hái interj.

hai-hái v. hai^2[1]

hai interj.

hai-hái (hai, hái) (ba bine că nu, încet-încet) interj.

HAI interj. v. haide.

HAI interj. 1) (se folosește pentru a exprima un îndemn la acțiune) Haide. ◊ ~ noroc formulă de salut sau de urare. 2) (se folosește repetat pentru a exprima ideea unei înaintări încete, anevoioase sau pentru a exprima o mustrare sau un avertisment). [Monosilabic] /Orig. nec.

hai! int. 1. de îmbărbătare: să mergem! 2. de întrebare: hai, ce zici, te însori, ori ba? CR.

4) aĭ interj. V. hái.

1) haĭ (și maĭ rar) aĭ (turc. haĭ, de unde și alb. rus. haĭ. V. haĭde): Haĭ băĭețĭ! Haĭ nu-mĭ bate capu! Haĭ pleacă de aicĭ! Haĭ afară (amîndoĭ saŭ și tu singur)! Haĭ încólo! pleacă de aicĭ!

HAI interj. haide!, vino!, (înv.) ni! (~ încoace!)

AGE, LIBERTATE DECEMBRI... UTERE (lat.) hai, folosește-te de libertatea din decembrie – Horațiu, „Satirae”, II, 7, 4-5. Îndemn la folosirea unei libertăți temporare de acțiune. În timpul Saturnaliilor, sărbătoare ce cădea la mijlocul lunii decembrie, la Roma, sclavii aveau, prin tradiție, dreptul de a-și critica stăpânii și chiar de a fi serviți de aceștia.