13 definiții pentru găman
găman smf, (rar) a [At: BARONZI, L. I, 108 / Pl: ~i / E: nct] 1-2 (Fam) Mâncău. GĂMÁN, gămani,
s. m. (
Pop.) Bărbat foarte mâncăcios; mâncău. –
Et. nec. GĂMÁN, gămani,
s. m. (
Pop.) Om foarte mâncăcios; mâncău. –
Et. nec. GĂMÁN, gămani,
s. m. (Familiar) Om lacom, care mănîncă mult; mîncăcios, mîncău. Vara, cînd poamele încep a se coace, gămanii se urcă pe uluci și născocesc fel de fel de mijloace ca să-i fure poamele. SLAVICI, N. I 251. ◊ (Adjectival) Un copilandru găman... se îndopase cu coacăze și avusese încurcătură de mațe. M. I. CARAGIALE, C. 76.
gămán (
pop.)
s. m.,
pl. gămáni
GĂMÁN s. v. mâncăcios, mâncău. gămán (gămáni), s. m. – Mîncăcios, mîncău. Origine incertă. Pare un
der. de la *gău „gol, cavitate”, cu
suf. expresiv -man, ca în grecoman, gogoman, etc. Celelalte explicații sînt insuficiente: din
gr. γεμένος „care a mîncat” (Cihac, II, 661); în legătură cu
fr. gourmand (Tiktin); din
sb. gamon (Skok 74). Scriban este singurul care a identificat la finală
suf. -man. –
Cf. gaură. –
Der. gămănie,
s. f. (lăcomie).
găman a. mâncăcios, lacom. [Origină necunoscută].
gămán, -că s. (suf. -man ca’n gogoman). Vest. Fam. Mîncăcĭos, lacom, calmuc.
găman s. v. MÎNCĂCIOS. MÎNCĂU. gămán, gămani, s.m. – (reg.) 1. Linguroi, polonic (Chioar). 2. Mâncău. ♦ (onom.) Găman, Gaman, Gamanji, nume de familie (9 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA); din *gău „gol, cavitate” + suf. -man, ca în gogoman (Scriban, DER). gămán, -i, s.m. –
1. Linguroi, polonic (Chioar).
2. Mâncău. – Probabil din găvan „linguroi”.
Găman dex online | sinonim
Găman definitie
Intrare: găman
găman substantiv masculin admite vocativul