găina [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / P: gă-i~ / V: ~ni / Pzi: ~nez / E: drr găină] 1 vr (D. păsări) A se găinăța Cf băliga. 2 vi (D. ființe) A lâncezi (ca o găină bolnavă). 3 vr (Îe) A se duce unde s-a ~t cioara-ntâi A se duce departe, de unde să nu se mai întoarcă.

găini v vz găina

GĂINÁ1, pers. 3 găinează, vb. I. Refl. (Despre păsări) A-și lepăda găinațul; a se găinăța. [Pr.: gă-i-] – Din găinaț (derivat regresiv).

GĂINÁ1, pers. 3 găinează, vb. I. Refl. (Despre păsări) A-și lepăda găinațul; a se găinăța. [Pr.: gă-i-] – Din găinaț (derivat regresiv).

GĂINÁ, găinez, vb. I. 1. Refl. (Despre păsări) A-și lepăda găinațul. Vrăbiile s-au găinat pe scară. 2. Intranz. (Despre oameni) A lîncezi (ca o găină bolnavă). Ce facem cu băiatul? Nu arată bine. E pierit. Găinează mereu. PAS, Z. I 288. Mă-sa nu se îndreptează, ci găinează. ISPIRESCU, L. 128. – Pronunțat: gă-i-. – Variantă: (2) găiní (ISPIRESCU, L. 264) vb. IV.

*găiná2 (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză

găiná vb., ind. prez. 3 sg. găineáză

GĂINÁ vb. v. găinăța.

GĂINA vb. a se găinăța.