găgăuță sf [At: ALECSANDRI, T. 1376 / V: ~uț sm / Pl: ~țe / E: nct] Tont.

GĂGĂÚȚĂ, găgăuți, -e, s. m. și f. Persoană prostănacă, toantă. – Et. nec.

GĂGĂÚȚĂ, găgăuți, -e, s. m. și f. Persoană prostănacă, toantă. – Et. nec.

găgăúță² (prostănac) (pop., fam.) s. m., g.-d. lui găgăúță; pl. găgăúți

găgăúță (bărbat prostănac) s. m., pl. găgăúți

GĂGĂÚȚĂ adj. invar., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

GĂGĂÚȚĂ ~i m. Om care vădește lipsă de caracter sau de inteligență; bărbat prostănac. /cf. găgăuz

găgăúță s.m. f. (reg.) 1. om prostănac, redus, tont, nerod, neghiob. 2. om gângav, peltic.

găgăuță m. 1. gângav, peltic; 2. nerod, neghiob: ce prost ai fost și tu, găgăuță! ISP. [V. găgâì].

găgăuță adj. invar., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.