GRĂÚNȚĂ, grăunțe, s. f. (Mai ales la pl.) Grăunte (mai ales de porumb). Cri-cri-cri Toamnă gri, Nu credeam c-o să mai vii înainte de crăciun, Că puteam și eu s-adun O grăunță cît de mică, Ca să nu cer împrumut La vecina mea furnică. TOPÎRCEANU, B. 54. Irina... ieșea pe poartă cu un căuș cu grăunțe de păpușoi la subțioară. BUJOR, S. 74. Ilinca a ieșit c-un căuș de grăunțe să dea de mîncare la păsări. VLAHUȚĂ, O. A. 350. Buiestrașu-i bun... dacă-i dau grăunțe la ham și-l odihnesc trei sferturi de ceas... merge. CARAGIALE, P. 31. Are să-mi dea... beșica s-o umplu cu grăunțe. CREANGĂ, A. 41.

grăúnță s. f., g.-d. art. grăúnței; pl. grăúnțe

grăúnțe s. f. pl. (sg. grăúnță)

grăunță, grăunțe s. f. 1. (la pl.) bani. 2. bijuterii de aur rupte în bucăți.