GRÁTIE, gratii, s. f. Fiecare dintre vergelele care se așază (paralel) în tocul (sau în fața) ușilor, ferestrelor, vitrinelor etc., alcătuind împreună un ansamblu fix sau semimobil, care servește ca măsură de siguranță sau ca motiv arhitectonic. – Lat. *gratis (= cratis).

GRÁTIE, gratii, s. f. Fiecare dintre vergelele care se așază (paralel) în tocul (sau în fața) ușilor, ferestrelor, vitrinelor etc., alcătuind împreună un ansamblu fix sau semimobil, care servește ca măsură de siguranță sau ca motiv arhitectonic. – Lat. *gratis (= cratis).

GRÁTIE, gratii, s. f. (Mai ales la pl.) Vergea de fier sau de lemn, de obicei încrucișată cu altele, care se pune mai ales în fața geamurilor unei ferestre sau în fața unei uși. Harun-al-Rașid trecuse repede la altă ferestruică cu gratii, de unde se vedea în sala tronului. CARAGIALE, P. 136. Casa cea de aramă... era acum toată numai un sloi de gheață, și nu se mai cunoștea pe dinafară nici ușă, nici ușori, nici gratii, nici obloane la ferești. CREANGĂ, P. 255. După gratii de fereastră o copilă el zări. EMINESCU, O. I 144. ◊ (La închisori) Peste un sfert de ceas, avea să fie după gratii tari și bine păzite de puștile gardienilor. POPA, V. 118. Gruie zace la-nchisoare De trei ani lipsiți de soare, Și prin gratii lung privește. ALECSANDRI, P. P. 145. ◊ Gratie de matcă = gratie de tablă, cu orificii, care desparte cuibul unui stup de magazia de recoltă, spre a împiedica regina să pătrundă și să depună ouăle acolo. ◊ Fig. Nu pot să uit... Patul acela fără saltele, Care-mi săpa gratii pe spate. JEBELEANU, C. 14. Și vinul gălbui așa sclipea de frumos din paharul străveziu, printre gratia fină de alabastru însuflețit a degetelor sale! HOGAȘ, M. N. 38.

grátie (-ti-e) s. f., art. grátia (-ti-a), g.-d. art. grátiei; pl. grátii, art. grátiile (-ti-i-)

grátie s. f. (sil. -ti-e), art. grátia (sil. -ti-a), g.-d. art. grátiei; pl. grátii, art. grátiile (sil. -ti-i-)

GRÁTIE s. zăbrea, (pop.) ostreț, (Transilv.) roștei. (Fereastră cu ~ii.)

GRÁTIE s. v. spetează.

grátie (grátii), s. f. – 1. Zăbrea, bară de metal. – 2. Vergea, grilaj. – 3. Grilă. grătar. – 4. (Înv.) Grătar (de prăjit carne). – 5. Spalier. – 6. Rețea. Lat. pop. *gratis în loc de cratis (Densusianu, Hlr., 111; Pușcariu 728; Candrea-Dens., 725; REW 2304; DAR; Serra, Dacor., IX, 170), cf. it. grata, de unde sb. grata (Miklosich, Fremdw., 90). – Der. grătar, s. n. (obiect din vergele metalice pentru prăjit carnea), cu suf. -ar (din lat. *gratālis, după Pușcariu 727 și DAR; din lat. *gratārium, după Candrea-Dens., 753). Din rom. provine rut. grata (Candrea, Elemente, 408).

GRÁTIE ~i s. f. (la uși sau la ferestre) Vergea (de fier) care se fixează în toc (sau într-o ramă) formând împreună un baraj protector; zăbrea. /<lat. gratis

gratie f. pl. 1. vergele de fier sau de lemn încrucișate servind de îngrădire; 2. targă sau alt lucru împletit. [Lat. vulg. GRATIS = clasic CRATIS].

grátie f., pl. gratiĭ (d. lat. grâtes și crâtis, it. grata, sp. grada, pg. grade; dim. graticula, it. gratiglia, vfr. graille, nfr. grille. D. rom. vine rut. gráta. V. grilaj). Vargă saŭ drug de metal orĭ de lemn (zăbrele) care, împreună cu altele, opresc să treacă lucrurile marĭ: cușca și leasa se compune din gratiĭ, un gard făcut din gratiĭ.

GRATIE s. zăbrea, (pop.) ostreț, (Transilv.) roștei. (Fereastră cu ~ii.)

gratie s. v. SPETEAZĂ.