GOSPODÁR, gospodari, s. m., adj. 1. S. m. Om care posedă o gospodărie. 2. S. m., adj. (Om) care dovedește pricepere, chibzuială în conducerea unei gospodării sau a unor activități publice. 3. S. m. (Reg.) Soț (în raport cu soția sa). 4. S. m. (Înv.) Domnitor. – Din bg., sb. gospodar.

GOSPODÁR, gospodari, s. m., adj. m. 1. S. m. Om care posedă o gospodărie. 2. S. m., adj. m. (Om) care dovedește pricepere, chibzuială în conducerea unei gospodării (personale, de stat etc.), a unei instituții, organizații etc. 3. S. m. (Reg.) Soț (în raport cu soția sa). 4. S. m. (Înv.) Domnitor. – Din bg., scr. gospodar.

GOSPODÁR, gospodari, s. m. 1. Om (mai ales de la țară) care are o gospodărie; p. ext. țăran. Își făcu loc spre casă un gospodar îmbrăcat într-un mintean nou. CAMILAR, TEM. 125. Gospodarii stau la vetrele lor și pregătesc mămăligă. SADOVEANU, B. 111. Humuleștii... nu erau numai așa un sat de oameni fără căpătîi, ci sat vechi... cu gospodari tot unul și unul. CREANGĂ, A. 1. 2. Om care administrează cu pricepere și chibzuială propria sa gospodărie, o întreprindere străină sau treburile publice. Poporul muncitor alege pe noii gospodari ai orașelor, satelor și raioanelor, deputații sfaturilor populare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 1850. ◊ (Adjectival; cu pronunțare regională) Plug, grapă, teleagă, sanie, car... și cîte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodari. CREANGĂ, P. 38. 3. (La țară) Bărbat, soț. Ne-am întîlnit cu gospodarul dumitale. SADOVEANU, P. S. 38.

gospodár adj. m., s. m., pl. gospodári

gospodár s. m., adj. m., pl. gospodári

GOSPODÁR s. (înv.) căsar, căsaș. (În curte ne-a întâmpinat ~ul.)

GOSPODÁR s. v. bărbat, cârmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, soț, stăpânitor, suveran, vodă, voievod.

gospodár (gospodári), s. m. – 1. Domn, titlu dat domnitorilor Munteniei și Moldovei, în documentele sl., ca traducere pentru domn. – 2. Stăpîn. – 3. Stăpînul casei, capul familiei. – 4. (Adj.) Harnic, priceput, care care știe să se chivernisească, econom. – Var. (rar) hospodar. Sl. gospodarĭ (Miklosich, Lexicon, 138; Cihac, II, 125), cf. ceh. hospodar „priceput”, rus. gospodarĭ „gospodar”. – Der. gospod, adj. (domnesc), abreviere de la sl. gospodini, termen administrativ fără circulație reală; gospodăreasă (var. gospodăriță), s. f. (stăpîna casei); gospodină, s. f. (femei care se ocupă de treburile casei, casnică), cf. sl. gospodynja; gospodăresc, adj. (economic, priceput; de calitate); gospodărește, adv. (serios, cum se cuvine); gospodăros, adj. (priceput); gospodări, vb. (a conduce o casă, a administra; a căsători, a deveni cap de familie; refl., a întemeia o familie); gospodărie, s. f. (menaj, activitate casnică; bunurile, averea unei case; pereche căsătorită, familie); gospodin, s. m. (domn), din sl. gospodinŭ, înv., rar.

GOSPODÁR2 ~i m. 1) Persoană (de la țară) care administrează o gospodărie (privată sau publică). * ~ul casei a) capul familiei; b) gazda considerată în raport cu oaspeții. 2) ist. Conducător absolut al țării; domn; domnitor. /<bulg., sb. gospodar

gospodar m. 1. od., Domnitor: Domnul român purta și numele slavone de gospodar și voievod; 2. azi, Mold. stăpân de casă: să cinstim în sănătatea gospodarilor noștri! CR. [Slav. GOSPODARĬ].

gospodár m. (rus. vsl. gospodarĭ, domn. V. gazdă). Titlu dat de Slavĭ domnilor (principilor) româneștĭ de odinioară. Azĭ om căsătorit și cu căsnicie frumoasă. Adj. m. Casnic, muncitor și ĭubitor de bogăție și ordine în casă. (În Munt. și f. gospodară = gospodină). – Și hospodar (Cov.).

GOSPODAR s. (înv.) căsar, căsaș. (În curte ne-a întîmpinat ~.)

gospodar s. v. BĂRBAT. CÎRMUITOR. CONDUCĂTOR. DOMN. DOMNITOR. MONARH. SOȚ. STĂPÎNITOR. SUVERAN. VODĂ. VOIEVOD.