GHIORȚ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de cel care bea un lichid cu înghițituri mari sau de intestinele goale. – Onomatopee.

GHIORȚ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de cel care bea un lichid cu înghițituri mari sau de intestinele goale. – Onomatopee.

GHIORȚ interj. Onomatopee care redă sunetul ce se aude cînd cineva înghite cu zgomot o băutură sau cînd are intestinele goale. Dacă burta e goală, afurisita, te dă de rușine. O auzi: ghiorț, ghiorț, ghiorț. STANCU, D. 52. Suge un fund de tinichea [cu bragă]. Ghiorț, ghiorț, ghiorț. DELAVRANCEA, H. TUD. 15.

ghiorț interj.

ghiorț interj.

ghiórț interj. – Exprimă zgomotul produs cînd se înghite mîncarea sau băutura. Creație expresivă. – Der. (în)ghiorțăi, vb. (a înghiți, a înfuleca, a îndopa; a ghiolcăi mațele), cf. ghiorăi; ghiorțăitură, s. f. (înghițitură mare; chiorăială).

GHIORȚ interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de înghițirea cu lăcomie a unui lichid sau de intestinele goale). /Onomat.

ghiorț n. vânt din stomac ce iese cu sgomot prin gură. [Onomatopee].

ghĭorț! interj. care arată huĭetu înghițiriĭ cu sughiț orĭ cu oare care huĭet, cum e cînd mănîncĭ cu lăcomie. – Sin. cu cogîlț.