GHIFTUÍT, -Ă, ghiftuiți, -te, adj. (Fam.) Care a mâncat extrem de mult, excesiv; îndopat2, îmbuibat. – V. ghiftui.

GHIFTUÍT, -Ă, ghiftuiți, -te, adj. (Fam. și peior.) Care a mâncat extrem de mult, excesiv; îndopat2, îmbuibat. – V. ghiftui.

GHIFTUÍT, -Ă, ghiftuiți, -te, adj. Îndopat, îmbuibat. (Substantivat) De ce nu erau cotrobăite podurile, beciurile, cămările înstăriților, ghiftuiților, și de ce nu se tăia din unghii speculanților? PAS, Z. IV 48. ♦ Fig. Plin de tot, cu vîrf. Va fi o toamnă grasă și doldora de rod! Hambare ghiftuite de grîne or să geamă. DEȘLIU, G. 49. Poteca suie printre ogoare ghiftuite de ploi. C. PETRESCU, S. 245. Drumurile par revărsări de maluri, între ogoarele ghiftuite de apă. CAZABAN, V. 11.

GHIFTUÍT adj. v. îmbuibat.

Ghiftuit ≠ hămesit, lihnit

GHIFTUIT adj. îmbuibat, îndopat. (Om ~ de mîncare.)