Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru gâlcevi

gâlcevi [At: DOSOFTEI, PS. 368 / Pzi: ~vesc / E: gâlceavă] 1 (Înv) vt A protesta contra cuiva prin vociferări Si: (nob) îngâlcevi. 2 vt (Pop) A se certa. 3 vt (Îvt) A-i disputa cuiva un drept. 4 vtf A învrăjbi două persoane.
GÂLCEVÍ, gălcevesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și pop.) A se certa, a se ciorovăi. – Din gâlceavă.
GÂLCEVÍ, gâlcevesc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se ciorovăi. – Din gâlceavă.
GÎLCEVÍ, gîlcevesc, vb. IV. Refl. reciproc. A începe sau a porni gîlceava, a se lua la ceartă în gura mare, a se ciorovăi. El află mai-nainte... Ce fată se mărită, ce tînăr se însoară, Care cui face curte, cine s-a gîlcevit. NEGRUZZI, S. II 201. ◊ Fig. Gură fac ca roata morii; Și de-a valma se pornesc, Cum prin gard se gîlcevesc Vrăbii gureșe, cînd norii Ploi vestesc. COȘBUC, P. I 224. ◊ Intranz. (Rar) De-abia cînd soarele se apropia de asfințit mulțimea izbuti să se urnească de la primărie, în jos, spre curtea Iuga, sporovăind și gîlcevind. REBREANU, R. II 185.
!gâlceví (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gâlcevéște, imperf. 3 sg. se gâlceveá; conj. prez. 3 să se gâlceveáscă
gâlceví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gâlcevésc, imperf. 3 sg. gâlceveá; conj. prez. 3 sg. și pl. gâlceveáscă
GÂLCEVÍ vb. v. certa, învrăjbi, supăra.
A GÂLCEVÍ ~ésc tranz. (persoane) A face să se gâlcevească; a sfădi; a se certa. /Din gâlceavă
A SE GÂLCEVÍ mă ~ésc intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se sfădi; a se certa. /Din gâlceavă
gâlcevì v. a căuta gâlceavă, a se certa strigând tare.
gîlcevésc (mă) v. refl. Mă cert zgomotos.
gîlcevi vb. v. CERTA. ÎNVRĂJBI. SUPĂRA.

gâlcevi definitie

gâlcevi dex

Intrare: gâlcevi
gâlcevi conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv reciproc