FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. (Rar) Care fură. 2. S. m. și f. Hoț. – Fura + suf. -ător.

FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj. (Rar) Care fură. ♦ (Substantivat) Hoț. – Fura + suf. -ător.

FURĂTÓR, -OÁRE, furători, -oare, adj. (Rar) Care fură. ♦ (Substantivat) Hoț. Noi nu sîntem furători de boi, Nici mocani furători de cai. SAVASTOS, N. 116.

furătór (rar) adj. m., s. m., pl. furătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. furătoáre

furătór adj. m., s. m., pl. furătóri; f. sg. și pl. furătoáre

FURĂTÓR s. v. bandit, hoț, pungaș, tâlhar.

furător s. v. BANDIT. HOȚ. PUNGAȘ. TÎLHAR.