freamăt definitie

15 definiții pentru freamăt

FREÁMĂT, freamăte, s. n. 1. Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vânt, de valurile mării etc.; fremătare. ♦ Murmur de voci înăbușite sau nedeslușite. ♦ Zgomot, larmă. 2. Fig. Fior, înfiorare. [Var.: (reg.) hreámăt s. n.] – Lat. fremitus.[1]
HREÁMĂT s. n. v. freamăt.
FREÁMĂT, freamăte, s. n. 1. Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vânt, de valurile mării etc.; fremătare. ♦ Murmur de voci înăbușite sau nedeslușite. ♦ Zgomot, larmă. 2. Fig. Fior, înfiorare. [Var.: (reg.) hreámăt s. n.] – Lat. fremitus.
HREÁMĂT, hreamăte, s. n. (Reg.) V. freamăt.
FREÁMĂT, freamăte, s. n. 1. Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vînt, de valurile mării etc. Vîntul sufla mai cu putere, aducind în odaie suspine și freamătul copacilor. DUNĂREANU, CH. 10. Mi-e dor de freamăt lin de brazi, De murmur tainic de izvor. IOSIF, P. 64. O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi, Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi. EMINESCU, O. I 129. Freamătul frunzelor avea un sunet misterios care da fiori. ALECSANDRI, C. 41. ♦ Murmur de voci înăbușite sau nedeslușite. Erau mulți acuma și plutea deasupra lor un freamăt de glasuri. DUMITRIU, N. 253. În noapte, sub poale de codru-nverzit, E freamăt de glasuri, un tainic șoptit; Ard galbene flacări și-n zare de foc Vezi chipuri sinistre grămadă-ntr-un loc. COȘBUC, P. I 142. ♦ Zgomot, larmă. E freamăt în zare: e tunul, Ori cîntec de clopot din sat? COȘBUC, P. II 46. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147. Scot paloșele-n soare cu-n freamăt de oțel. ALECSANDRI, P. A. 146. 2. Fig. Fior, înfiorare. În rîndurile mulțimii începu să crească un freamăt de bucurie. SAHIA, N. 107. Aceste cuvinte, așa dulce șoptite, deșteptară în inima voinicului un freamăt necunoscut. ODOBESCU, S. III 199. Deodat-un freamăt zboară De-a lungul prin oștime și-n gloată se străcoară. ALECSANDRI, P. III 337. – Variantă: hreámăt (LESNEA, I 8, TOPÎRCEANU, S. A. 106) s. n.
HREÁMĂT s. n. v. freamăt.
freámăt s. n., pl. freámăte
freámăt s. n. (sil. frea-), pl. freámăte
FREÁMĂT s. 1. v. agitație. 2. v. foșnet. 3. șuierat, vâjâit, (fig.) geamăt. (~ul vântului.) 4. v. zgomot. 5. fior, înfiorare. (Un ~ trece prin mulțime.) 6. palpitare, palpitație, pulsație, trepidație. (~ul vieții.)
freámăt (-émete), s. m.1. Înfiorare, fior. – 2. Murmur, zvon. – 3. Zgomot, rumoare. – Var. (Mold.) hreamăt. Lat. frĕmĭtus (Pușcariu 645; Candrea-Dens., 636; REW 3492; DAR; Byck-Graur, BL, I, 19), cf. it., sp., port. (frémito), v. fr. friente, gal. fremido. – Der. fremăta, vb. (a se înfiora; a vibra), care ar putea reprezenta și lat. frĕmĭtāre (Pușcariu 646), cf. v tosc. fremitare, cors. frumita „a necheza”; fremătător, adj. (agitat, care freamătă).
FREÁMĂT ~e n. 1) Zgomot ușor și monoton produs de unele fenomene naturale (frunze, valuri etc). ~ul codrului. 2) Zgomot surd și confuz de voci; murmur; rumoare. 3) fig. Emoție puternică cauzată de o zguduire nervoasă; fior. /<lat. fremitus
freamăt n. 1. mișcare sgomotoasă (în special vorbind de frunzele agitate de vânt); 2. fig. freamăt de suspine AL. [Lat. FREMITUS].
freámăt n., pl. fremete, ca gemete (lat. frémitus, it. sp. pg. frémito, vfr. friente). Foșnet, zgomotu frunzelor bătute de vînt: freamătu plopilor. – Vechĭ (Nec. Let. 2, 261) hreámăt, la Dos. ghreámăt, la Stam. 336 vreámăt, în sud reámăt și rámăt, hărmălaĭe, tumult.
hreámăt, V. freamăt.
FREAMĂT s. 1. agitație, clocot, frămîntare, învolburare, tălăzuire, tumult, vuiet, zbatere, zbucium, zbuciumare, (rar) zbuciumeală. (~ apelor ieșite din matcă.) 2. fîșîit, foșnet, murmur, sunet, susur, susurare, șoaptă, șopot, (rar) șoșet. (~ de frunze.) 3. vîjîit, (fig.) geamăt. (~ vîntului.) 4. gălăgie, larmă, tumult, vuiet, zgomot. (Ce ~ se aude?) 5. fior, înfiorare. (Un ~ trece prin mulțime.) 6. palpitare, palpitație, pulsație, trepidație. (~ vieții.)

freamăt dex

Intrare: freamăt
freamăt substantiv neutru
  • silabisire: frea-
hreamăt