Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru foșnire

FOȘNÍRE, foșniri, s. f. Acțiunea de a foșni și rezultatul ei; foșnitură, foșnit, foșnet. – V. foșni.
FOȘNÍRE, foșniri, s. f. Acțiunea de a foșni și rezultatul ei; foșnitură, foșnit, foșnet. – V. foșni.
FOȘNÍRE, foșniri, s. f. Acțiunea de a foșni și rezultatul ei; foșnet. Ramurile brazilor bătrîni porneau șoapte grăbite, care creșteau într-o foșnire duioasă de valuri. SADOVEANU, O. VII 215. Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri... Iar mîni subțiri și reci mi-acopăr ochii. EMINESCU, O. I 119.
foșníre s. f., g.-d. art. foșnírii; pl. foșníri
foșníre s. f., g.-d. art. foșnírii; pl. foșníri
FOȘNÍRE s. v. fâșâit.
foșnire f. fășăire: foșnirile de rochii EM.
FOȘNIRE s. fîșîială, fîșîire, fîșîit, fîșîitură, foșnet, foșnit, foșnitură. (~ ziarului.)

Foșnire dex online | sinonim

Foșnire definitie

Intrare: foșnire
foșnire substantiv feminin