FON- v. fono-.

FON2(O)-, -FÓN, -FONÍE elem. „sunet, voce”. (< fr. phon/o/-, -phone, -phonie, cf. gr. phone)

FON-, v. FONO-1. □ ~astenie (v. -astenie), s. f., oboseală a organelor vocale; ~endoscop (v. endo-, v. -scop), s. n., stetoscop*; ~endoscopie (v. endo-, v. -scopie), s. f., 1. Auscultare a zgomotelor cardiace cu ajutorul fonendoscopului. 2. Delimitare a unui organ anatomic cu ajutorul fonendoscopului, aplicat la nivelul său; ~iatrie (v. -iatrie), s. f., disciplină medicală care studiază tulburările și afecțiunile vocii; ~iatru (v. -iatru), s. m. și f., specialist în foniatrie; ~opsie (v. -opsie), s. f., apariție de senzații vizuale colorate la auzul sunetelor.