cefté-caíc sn [At: ȘIO / Pl: n / E: tc çifte kayik] (Înv) Fes în formă de caic, purtat, odinioară, de femei.

fes sn [At: I. GHICA, REV. NOUĂ II, 175 / Pl: ~uri / E: tc fes] 1 Acoperământ al capului pentru bărbați, de forma unui trunchi de con, făcut din pânză sau postav (roșu) și adesea împodobit cu un ciucure, purtat mai ales de musulmani. 2 (Fam; îe) Interesul poartă ~ul Se spune adesea la adresa celui care face anumite acțiuni numai pentm a dobândi avantaje. 3 (Fam; îe) A-i turti (cuiva) ~ul A face pe cineva să rămână uimit în fața unei prostii săvârșite. 4 (Îae) A comite o mare prostie. 5 (Fam; îae) A face de râs pe cineva. 6 Căciuliță croșetată sau calotă de fetru purtată (de femei și de copii) pe vârful capului. 7 (Fam) Căciulă tricotată purtată de tineri și copii. 8 (Ent; îc) ~uI-popii Fesușor (Porphyrophora polonica).

FES, fesuri, s. n. Acoperământ al capului pentru bărbați, de forma unui trunchi de con, făcut din pâslă sau postav (roșu) și adesea împodobit cu un ciucure, purtat mai ales de musulmani. ◊ Expr. (Fam.) Interesul poartă fesul, se spune la adresa celui care face anumite acțiuni numai pentru a dobândi avantaje. A-i turti (cuiva) fesul = a) a face o mare prostie; b) a face de râs pe cineva. ♦ Căciuliță croșetată sau calotă de fetru purtată (de femei și de copii) pe vârful capului. – Din tc. fes.

FES, fesuri, s. n. Acoperământ al capului pentru bărbați, de forma unui trunchi de con, făcut din pâslă sau postav (roșu) și adesea împodobit cu un ciucure, purtat mai ales de musulmani. ◊ Expr. (Fam.) Interesul poartă fesul, se spune la adresa celui care face anumite acțiuni numai pentru a dobândi avantaje. A-i turti (cuiva) fesul = a face pe cineva să rămână uimit în fața unei prostii săvârșite; a comite o mare prostie. ♦ Căciuliță croșetată sau calotă de fetru purtată (de femei și de copii) pe vârful capului. – Din tc. fes.

FES, fesuri, s. n. Un fel de căciulă de postav roșu, mai rar de altă culoare, de forma unui trunchi de con, cu ciucure, care se poartă mai ales de către musulmani în unele țări din Orient. Boierul stătea între perne, cu fesul în cap. GALACTION, O. I 77. Fatma stă răzimată de-al tronului pilastru, Și sclavul stă-nainte-i. El are fes albastru. COȘBUC, P. I 53. Am să-i duc un fes roș și un tulpan untdelemniu, ca să-și mai aducă aminte de tinerețe. CREANGĂ, P. 134. ◊ Expr. (Familiar) Interesul poartă fesul, se spune despre cel care face anumite acțiuni numai pentru a dobîndi avantaje. Interesul poartă fesul! Mărturisesc că nu mi-am cunoscut interesul să descifrez sensul acestei formule. BOGZA, A. Î. 432. A-i turti (cuiva) fesul = a face o prostie de care pînă și altul se rușinează; a-i feșteli cuiva iacaua. ◊ (Metaforic) Tot mai strident s-aud cîntînd cocoșii... Mă scol... Pe cer o semilună pală Și în ogradă numai fesuri roșii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 15.

fes s. n., pl. fésuri

fes s. n., pl. fésuri

fes (fésuri), s. n. – Acoperămînt al capului pentru bărbați, purtat mai ales de turci. – Mr. fese,megl. fes. Tc. fes (Șeineanu, II, 170; Lokotsch 596; Ronzevalle 124), cf. ngr. φέσι, alb. fesë, bg. fes, fr., sp. fez. – Der. fesușor, s. m. (varietate de coșenilă, Porphyrophora Polonica).

FES ~uri n. 1) (în unele țări orientale) Acoperământ pentru cap în formă de trunchi de con, confecționat din postav (de obicei roșu) și împodobit cu ciucure (negru), purtat de bărbați. 2) Bonetă de pânză, de stofă etc.; scufie. ◊ Interesul poartă ~ul se spune când interesul propriu servește drept stimulent pentru efectuarea unei acțiuni avantajoase. A turti ~ul a face o prostie. /<turc. fes

fes n. 1. scufie roșie cu un moț în creștet, purtată de Turci sub turban (ca odinioară de boieri sub ișlic): pe din dosul fesului unde-i cald ciocoiului POP.; 2. scufie analogă purtată în urmă de lăutari: boieru îmi umplea fesu de galbeni și-i cântam AL.; 3. scufie albă purtată de cocoanele bătrâne sub testemelul cu bibiluri: Kera Nastasia poartă fes alb AL.; 4. fes din dimie roșie purtat și azi de țărancele bătrâne (din județele dealungul Dunării): am să-i duc babei un fes roșu și un tulpan CR. [Turc. FES].

fes n., pl. urĭ (turc. fes, d. orașu Fez din Maroc). Un fel de bonetă roșie de lînă de forma unuĭ con truncheat pe care o poartă musulmanii. (Azĭ, în Turcia, e interzis a maĭ purta fes. Odinioară, și boĭeriĭ îl purtaŭ pe supt ișlic. Apoĭ a rămas la lăutarĭ, ĭar azĭ se maĭ vede rar pin vest și sudu Moldoveĭ purtat de țărăncele măritate (V. călță). Tot fes se numește și tichia neagră pe care o poartă pe supt pălărie Jidaniĭ habotnicĭ. Fam. A-ĭ turti cuĭva fesu, a-l lovi c’o vorbă, „a-l lovi în pălărie”. Interesu poartă fesu, interesu e cauza tuturor faptelor.

fes, fa* bemol*, în terminologia muzicală anglo-germanică.

a-i turti (cuiva) fesul expr. a face (pe cineva) să rămână uimit în fața unei prostii săvârșite; a comite o mare prostie.