estasiat, ~ă a vz extaziat

estaziat, ~ă a vz extaziat

extaziat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: extazia] 1-4 Extaziere (1-4).

extaziat2, ~ă a [At: HELIADE, O. I 69 / V: ecst~, est~, ~asi~ / Pl: ~ați, ~e / E: extazia] 1 Cuprins de exaltare. 2 Cuprins de admirație, uimire, încântare etc. 3 (Rar; d. sentimente) Paroxistic.

EXTAZIÁT, -Ă, extaziați, -te, adj. Căzut în extaz, plin de admirație, cuprins de extaz; p. ext. încântat, fermecat. [Pr.: -zi-at] – V. extazia.

EXTAZIÁT, -Ă, extaziați, -te, adj. Căzut în extaz, plin de admirație, cuprins de extaz; p. ext. încântat, fermecat. [Pr.: -zi-at] – V. extazia.

EXTAZIÁT, -Ă, extaziați, -te, adj. (Despre persoane) Căzut în extaz, cuprins de extaz; încîntat, fermecat. Da să vezi lecții ce face la pension! Noi rămîneam cîteodată extaziate... nici nu mai știam unde ne găsim. VLAHUȚĂ, O. A. III 40. Iată-ne dar și noi extaziați dinaintea acestei sublime priveliști. ODOBESCU, S. I 230. ♦ (Despre sentimente) Plin de extaz. Capul fetei plecat pe pieptul iubitului trebuie să exprime iubirea, dar această imagine plastică... e departe de a exprima acea iubire fierbinte, extaziată, neliniștită pe care o zugrăvește Eminescu. GHEREA, ST. CR. III 368. – Pronunțat: -zi-at.

extaziát adj. m., pl. extaziáți; f. sg. extaziátă, pl. extaziáte

*extaziát, -ă adj. Beat de admirațiune: a rămînea extaziat în aintea unuĭ spectacul.