esofag sn [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 216/6 / V: (rar) ezo~, (înv) ~agiu, ezofaj, ezofog, izofag / S și: (îvr) oesophagus, oesophag, esophag, esophagus / Pl: ~uri, ~age / E: fr oesophage] Parte a tubului digestiv cuprinsă între faringe și stomac.

esofagiu sn vz esofag

ezofag sn vz esofag

ezofaj sn vz esofag

ezofog sn vz esofag

ESOFÁG, esofage, s. n. Segment al tubului digestiv cuprins între faringe și stomac, prin care trec alimentele înghițite. [Pl. și: esofaguri] – Din fr. oesophage.

ESOFÁG, esofage, s. n. Segment al tubului digestiv cuprins între faringe și stomac, prin care trec alimentele înghițite. [Pl. și: esofaguri] – Din fr. oesophage.

ESOFÁG s. n. Tub care unește cavitatea bucală cu stomacul și prin care trec alimentele înghițite.

esofág s. n., pl. esofáge/esofáguri

esofág s. n., pl. esofáge / esofáguri

ESOFÁG s. (ANAT.) (reg.) gușter.

ESOFÁG s.n. Tub care leagă cavitatea bucală cu stomacul. [Pl. -guri, -ge. / < fr. oesophage, cf. gr. oisophagos].

ESOFÁG1 s. n. organ tubular care leagă faringele cu stomacul. (< fr. oesophage)

ESOFÁG ~uri n. Parte a tubului digestiv cuprinsă între faringe și stomac, având rolul de a transporta alimentele din gură în stomac. [Pl. și esofage] /<fr. oesophage

ezofag n. canal care conduce alimentele dela gură la stomac.

*esofág n., pl. e (vgr. oisophágos, d. oiso, oio, duc, și fag din antropofag). Anat. Gîtlej, canalu care duce alimentele din gură în stomah. – Și ezo- (după fr.).

*ezofág, ezotéric, V. eso-.

ESOFAG s. (ANAT.) (reg.) gușter.