emerge vi [At: MARIN, F. 448 / Pzi: 3 emerge / E: lat emergere, fr émerger] (Fiz; d. radiații) A ieși dintr-un mediu după ce l-a traversat.

EMÉRGE, pers. 3 emérge, vb. III. Intranz. (Fiz.; despre corpuri, radiații etc.) A părăsi un sistem de medii. – Din fr. émerger.

EMÉRGE, pers. 3 emérge, vb. III. Intranz. (Fiz.; despre corpuri, radiații etc.) A ieși dintr-un mediu după ce l-a traversat. – Din fr. émerger.

emérge vb., ind. prez. 3 sg. emérge

EMÉRGE vb. intr. 1. (despre corpuri, radiații) a ieși, a țâșni la suprafață din apă. 2. (fig.) a apărea, a se arăta; a se manifesta. (< fr. émerger, lat. emergere)

emérge (-g, emérs), vb. – A ieși dintr-un mediu după ce l-a traversat. Lat. emergere (sec. XIX). – Der. emergent, adj.; emergență, s. f.; emersiune, s. f., din lat.

A EMÉRGE emérg intranz. (despre radiații, corpuri etc.) A ieși dintr-un mediu după ce l-a traversat. /<fr. émerger, lat. emergere

*emérg, emérs, a emerge v. intr. (lat. e-mérgere. V. merg). Ĭes, mă văd deasupra apeĭ: o stîncă emergea din apă. Întrec în înălțime, ĭes deasupra mediuluĭ. Fig. Răsar, apar, mă manifest: virtutea emerge încet-încet.