edictá vb. ind. prez. 1 sg. edictéz, 3 sg. și pl. edicteáză

EDICTÁ vb. I. tr. A da un edict; a proclama. [< lat. edictare, cf. fr. édicter].

EDICTÁ vb. tr. a da un edict; a proclama. (< lat. edictare, fr. édicter)

edictáre s. f. Decretare, promulgare ◊ „Decretul este foarte clar, explicit, amănunțit și nu lasă loc la nici un fel de alte interpretări și discuții: există niște reguli – întărite prin edictarea unor norme juridice [...]” R.l. 9 I 82 p. 1 (din edictá)