dúblă sf [At: CHIRIȚESCU, GR. 176 / V: (reg) dúplă, ~lu / Pl: ~le / E: refăcut din dublu (decalitru)] 1 (Pop) Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru Si: baniță (1). 2 (Pop) Conținutul unei duble (1). 3 (Pop) Pâine de două ori mai mare decât cea obișnuită. 4 (Cig; îe) A trage o ~ A filma o scenă încă o dată. 5 (La jocul de table; îe) A da o ~ Rezultat obținut când ambele zaruri au aceeași valoare. 6 (Spt) Minge dublă (10). 7 (Spt) Săritură dublă. 8 (Spt) Dublă lovitură.

dúplă sf vz dublă

DÚBLĂ, duble, s. f. (Pop.) 1. Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru; baniță. 2. Pâine de două ori mai mare decât cea obișnuită. [Var.: dúblu s. n.] – Refăcut din dublu[-decalitru].

DÚBLU¹ s. n. v. dublă.

DÚBLĂ, duble, s. f. (Pop.) 1. Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru; baniță. 2. Pâine de două ori mai mare decât cea obișnuită. [Var.: dúblu s. n.] – Refăcut din dublu[-decalitru].

DÚBLU¹ s. n. v. dublă.

DÚBLĂ, duble, s. f. (Munt.) Măsură de capacitate egală cu un dublu-decalitru; baniță. Se întoarse acasă tîrziu, cu trei duble de porumb. MIHALE, O. 66. – Variantă: dúblu (PREDA, Î. 77) s. n.

DÚBLU¹ s. n. v. dublă.

dúblă (du-blă) s. f., g.-d. art. dúblei; pl. dúble

dúblă s. f. (sil. -blă), g.-d. art. dúblei; pl. dúble

DÚBLĂ s. v. baniță, dublu-decalitru.

1) *dúblă f., pl. e (it. dobla, jumătate de dublon). Pop. Piesă de 5 francĭ.

2) *dúblă f., pl. e (fr. double, subînț. décalitre). Munt. Pop. Decalitru duplu, baniță: sporu ce-ĭ ĭeșeade la raz cînd îșĭ umplea dubla cu dichis (CL. 1910, 3, 77).

3) *dúblă f., pl. e (fr. double béccassine, becață duplă, maĭ mare). Becața cea maĭ mare. – Și duplă.

dúplă V. dublă 3.

dublă s. v. BANIȚĂ. DUBLU-DECALITRU.

duplă, duple s. f. (șc.) nota doi.