Dicționare ale limbii române

6 definiții pentru dual

DUÁL s. n. (Gram.) Număr gramatical care arată că este vorba de două exemplare dintr-o speță sau de o pereche de obiecte. Limba veche slavă posedă dualul.
DUÁL s.n. Număr gramatical care arată că este vorba de două exemplare din aceeași speță sau de o pereche de obiecte. [Pron. du-al, pl. -luri, -le. / < lat. dualis, cf. it. duale].
DUÁL, -Ă I. adj. care prezintă dualitate; dublu. ◊ (despre două noțiuni matematice) de aceeași natură, obținute una din cealaltă prin același procedeu. II. s. n. număr gramatical caracteristic unor limbi, deosebit de singular și plural, prin care se arată că este vorba de două exemplare din aceeași specie sau de o pereche de obiecte. (< fr. dual, lat. dualis)
DUÁL n. Număr gramatical folosit în unele limbi când e vorba numai de două ființe sau lucruri. [Sil. du-al] /<fr. duel, lat. dualis
dual n. Gram. număr ce deseamnă două persoane sau două lucruri.
DUÁL s. n. (< lat. dualis < duo „doi”, cf. it. duale): număr gramatical caracteristic limbilor vechi (sanscrita, greaca veche, slava veche), sârbei lusaciene și slovenei actuale, deosebit de singular și de plural, prin care se arată două exemplare din aceeași speță sau o pereche de obiecte.

dual definitie

dual dex

Intrare: dual (pl. dualuri)
dual pl. dualuri