deșteptát¹ sn [At: CARAGIALE, O. II, 213 / Pl: ~uri / E: deștepta] 1-9 Deșteptare (1-2, 4-9, 11).

deșteptát², ~ă a [At: PRAV. 283 / Pl: ~ați, ~e / E: deștepta] 1 (Înv) Înviat. 2 Care s-a trezit din somn. 3 (Fig) Scos dintr-o stare de inerție, de indiferență, de înapoiere. 4 (Fig) Care a dobândit conștiință. 5 (Fig) Scos la iveală dintr-o stare latentă. 6 (Fig) Care s-a trezit din starea de amorțeală, de reverie. 7 (Înv) Deștept (2).

DEȘTEPTÁT s. n. Deșteptare. – V. deștepta.

DEȘTEPTÁT s. n. Deșteptare. – V. deștepta.

DEȘTEPTÁT s. n. Faptul de a se deștepta din somn; (concretizat) momentul deșteptării. Pe la deșteptatul rîndunicilor. CARAGIALE, S. N. 205.

deșteptát s. n.

deșteptát s. n.