detracáre sf [At: GHEREA, ST. CR. II, 336 / Pl: ~cắri / E: detraca] (Liv) 1 Defectare a unei mașini. 2 Dezechilibrare mintală Si: (pop) sminteală, țicnire. 3 (Pex) Decădere morală.

DETRACÁRE, detracări, s. f. (Livr.) Faptul de a se detraca. – V. detraca.

DETRACÁRE, detracări, s. f. (Livr.) Faptul de a se detraca. – V. detraca.

DETRACÁRE, detracări, s. f. Faptul de a se detraca. [Tolstoi]... ne-a zugrăvit... un pesimist detracat și ne-a arătat drumul cum omul a ajuns la această detracare nervoasă. GHEREA, ST. CR. II 336.

detracáre (de-tra-) s. f., g.-d. art. detracắrii; pl. detracắri

detracáre s. f. (sil. -tra-), g.-d. art. detracării; pl. detracări

DETRACÁRE s. v. dezechilibru.

DETRACÁRE s.f. Acțiunea de a (se) detraca și rezultatul ei. [< detraca].

detracare s. v. DEZECHILIBRU.