destoárce¹ vt [At: CARAGIALE, O. II, 254 / Pzi: ~órc / E: des- + (în)toarce] (Reg) 1 A face să se compenseze. 2 A face să-și schimbe direcția inițială.

destoárce² vtr [At: LB / Pzi: ~órc / E: des- + toarce] (Pop) A (se) dezrăsuci.

destoárce³ vt [At: GHEȚIE, R. M. / Pzi: ~órc / E: des- + stoarce] (Îvr) A tescui.

destoárce⁴ v vz distoarce

DESTOÁRCE, destórc, vb. III. Tranz. (Rar; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A compensa (o pagubă, o suferință). A hotărît să se pună pe petreceri, încailea să-și destoarcă răbdările suferite sub strășnicia în care-l ținuse tată-său. CARAGIALE, O. III 60.

destoárce (a ~) (reg., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs

destoárce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destórc, 1 pl. destoárcem, perf. s. 1 sg. destorséi, 1 pl. destoárserăm; part. destórs

distórc, -stórs, a -stoárce v. tr. (dis- 2 și storc). Est. Storc, răstorn, obțin ĭar: perdusem la cărțĭ mulțĭ bani, dar pe urmă mi ĭ-am distors. – Lit. și destorc.