Dicționare ale limbii române

3 definiții pentru destărnițare

DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Des1- + [în]tărnița.
destărnițá vb., ind. prez. 3 sg. destărnițeáză
DESTĂRNIȚÁ vb. v. deșeua.

destărnițare definitie

destărnițare dex

Intrare: destărnițare
destărnițare infinitiv lung