deshămá [At: LB / V: (îrg) deh~ / Pzi: deshám și (reg) deshắm / E: des- + (în)hăma] 1 vt A scoate hamul de pe animalul de tracțiune. 2 vt A desprinde animalul de tracțiune de la un vehicul. 3 vt A desprinde un vehicul de animalul de tracțiune. 4 vt (Mun; Olt; îf dehăma) A secătui pe cineva de puteri. 5-6 vtr (Mun; Mol; îf dehăma; d. obiecte de îmbrăcăminte) A (se) zdrențui.

DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Pref. des- + [în]hăma.

DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la un vehicul. – Des¹- + [în]hăma.

DESHĂMÁ, deshám, vb. I. Tranz. A scoate hamul de pe cal; a desprinde calul de la căruță. Am deshămat, cu badea Dumitru, calul. SADOVEANU, P. S. 49. Au fost deshămați caii de la o trăsură, al cărei birjar turc adormise pe capră. BART, E. 205. Caii de poștă nu merg decît deshămați pînă în valea Petricicăi. NEGRUZZI, S. I 308. ◊ Absol. Mai mă învîrtesc pe lîngă căruță, desham, dau la cai niște ovăz. PREDA, Î. 92.

deshămá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 2 sg. deshámi, 3 deshámă; conj. prez. 3 să desháme

deshămá vb., ind. prez. 1 sg. deshám, 3 sg. deshámă

A deshăma ≠ a înhăma

A DESHĂMÁ deshám tranz. (cai) A scoate din ham. /des- + a [în]hăma

deshămà v. a scoate caii din hamuri.

deshám, a -hămá v. tr. Scot din ham, ĭaŭ hamurile.