descurcá [At: CORESI, EV. 212/34 / V: (reg) dis~ / Pzi: ~úrc / E: des- + (în)curca] 1-2 vtr (D. păr, lână) A (se) descâlci. 3 vt (Îe) Cine a încurcat pânza, trebuie să o ~rce Cine a făcut rău trebuie să o dreagă. 4 vt A găsi drumul. 5 vt (Îe) A ~ urma A căuta urmele unui animal. 6-9 vtr A (se) lămuri (o situație sau) un text confuz. 10 vt (Îe) ~că-mi drumul! Du-te din drumul meu! 11 vt (Îe) ~că-mi lumina! Du-te din lumină! 12 vr (D. persoane) A ieși dintr-o situație încurcată. 13 vt A soluționa o problemă complicată.

DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca.

DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Des1- + [în]curca.

DESCURCÁ, descúrc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat, a descîlci, a desprinde, a alege, a desface dintr-o încurcătură. Un mistreț cît toate zilele de mare prăvălise pe un flăcău tînăr la față și se silea a-și descurca colții din arcul flăcăului. ISPIRESCU, L. 371. Cînd aș fi, o Magdalină! Mielul a căruia lînă O descurcă mîna ta! NEGRUZZI, S. II 90. ◊ Fig. Se întunecase și nu mai putură să descurce drumul. GALACTION, O. I 285. ◊ Refl. Numai eu știam să... arunc [ciulini] în părul fetelor, ca să nu se mai descurce. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 14. 2. Refl. Fig. A ieși dintr-o situație dificilă, nouă, neobișnuită, încurcată. Tăun descurce-se cum știe, treaba lui! numai arătura să fie gata la vreme. CAMILAR, TEM. 97. Nu se interesa de felul cum izbutește femeia, cu mijloace puține, să se descurce. PAS, Z. I 95. Iți mulțumesc pentru toate... Fără dumneata, greu mă descurcam eu aici. C. PETRESCU, A. 327. ◊ Tranz. Lasă, mă Mitreo, o să văz eu și o să te descurc. SADOVEANU, M. C. 61. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a pune la punct (o problemă, o situație confuză, încurcată). Pentru prima oară în cariera mea mi se întîmplă asemenea complicație pe care n-o pot descurca. SADOVEANU, P. M. 103. Mi se pare mie că pricina încă n-am descurcat-o. id. D. P. 169.

descurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 descúrcă; conj. prez. 3 să descúrce

descurcá vb., ind. prez. 1 sg. descúrc, 3 sg. și pl. descúrcă; conj. prez. 3 sg. și pl. descúrce; ger. descurcând

DESCURCÁ vb. 1. v. descâlci. 2. v. lămuri.

A (se) descurca ≠ a (se) încurca, a (se) încâlci

A DESCURCÁ descúrc tranz. (fire de ață, de păr etc. încurcate) A desface separând unul de altul; a descâlci. /des- + a [în]curca

A SE DESCURCÁ mă descúrc intranz. 1) (despre persoane) A ajunge să înțeleagă; a se descâlci. 2) A ieși dintr-o încurcătură. /des- + a [în]curca

descurcà v. 1. a desface un lucru; 2. a lămuri: descurcă-mi fraza asta; 3. a ieși din încurcătură: descurcă-te, cum vei putea. [V. încurcà].

*descúrc, a -á v. tr. (d. în-curc). Descîlcesc, desfac un lucru încurcat. Fig. Lămuresc, explic bine: a descurca o frază. V. refl. Ies din încurcătură, dintr’o situațiune dificilă: mă voĭ descurca eŭ singur.

DESCURCA vb. 1. a descîlci. (A ~ firele încurcate.) 2. a (se) clarifica, a (se) desluși, a (se) elucida, a (se) explica, a (se) lămuri, a (se) limpezi, a (se) preciza, (înv.) a (se) pliroforisi, a (se) răspica, a (se) sfeti, (fig.) a (se) descîlci, a (se) lumina. (Problema a fost ~.)