descuiá [At: VARLAAM, C. 47/2 / Pzi: ~úi / E: des- + (în)cuia, ml discuneo, -are] 1 vt (Îrg) A deschide cu un cui de lemn o ușă încuiată. 2 vt A deschide cu cheia o ușă, o fereastră, un lacăt sau o broască. 3-6 vtr (Îvp; d. oameni și animale) A (se) vindeca (de constipație sau) de retenție urinară.

DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare.

DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. A deschide cu cheia. [Pr. -cu-ia] – Lat. discuneare.

DESCUIÁ, descúi, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) A deschide cu cheia. Au venit străjerii ca să descuie și să dea în lături canaturile. SADOVEANU, D. P. 166. Eu nu pot, Ano, să-ți descui; Acest drept al meu nu e. Crăiesei noastre am să-i spui Să vie să-ți descuie. COȘBUC, P. I 66. ◊ Refl. pas. S-au rugat... să li se descuie poarta. SBIERA, P. 148.

descuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 descúie, 1 pl. descuiém; conj. prez. 3 să descúie; ger. descuínd

descuiá vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. descúi, 3 sg. și pl. descúie, 1 pl. descuiém; ger. descuínd

DESCUIÁ vb. a deschide. (A ~ o ușă încuiată.)

A descuia ≠ a încuia

A DESCUIÁ descúi tranz. (uși, camere etc.) A deschide cu cheia. [Sil. -cu-ia] /<lat. discuneare

descuià v. a deschide cu cheia: a descuia poarta. [Lat. DISCUNEARE].

descúĭ v. tr. (d. cuĭ, care a fost cheĭa primitivă, saŭ lat. dĭscuneare). Deschid ceĭa ce era încuĭat cu cheĭa. Fac să treacă constipațiunea. V. deschid, descheĭ.

DESCUIA vb. a deschide. (A ~ o ușă încuiată.)

a descuia lacătul expr. (intl.) a da o spargere.