descrucișáre sf [At: ZIARELE / Pl: ~șắri / E: descrucișa] 1 Desfacere dintr-o încrucișare Si: descrucișat1 (1). 2 (Îvp) Scoatere a armelor de la brâu Si: descrucișat1 (2). 3 (Fig) Începere a lucrului Si: descrucișat1 (3).

DESCRUCIȘÁRE, descrucișări, s. f. Acțiunea de a descrucișa și rezultatul ei. – V. descrucișa.

DESCRUCIȘÁRE, descrucișări, s. f. Acțiunea de a descrucișa și rezultatul ei. – V. descrucișa.

DESCRUCIȘÁRE, descrucișări, s. f. Faptul de a descrucișa (obiecte așezate cruciș). Nicola, ușurel, a ajuns cel dintîi în vîrf, la rîndunică, pentru descrucișarea vergelor. BART, E. 273.

descrucișáre s. f., g.-d. art. descrucișắrii; pl. descrucișắri

descrucișáre s. f., g.-d. art. descrucișării, pl. descrucișări