desconsideráre sf [At: DEX / Pl: ~rắri / E: desconsidera] Lipsă de considerație, de stimă față de cineva Si: desconsiderat¹, desconsiderație Cf dispreț, discreditare.

DESCONSIDERÁRE, desconsiderări, s. f. Faptul de a desconsidera; lipsă de considerație, de stimă față de cineva; dispreț, discreditare. – V. desconsidera.

DESCONSIDERÁRE, desconsiderări, s. f. Faptul de a desconsidera; lipsă de considerație, de stimă față de cineva; dispreț, discreditare. – V. desconsidera.

DESCONSIDERÁRE s. f. Faptul de a desconsidera; lipsă de interes, nebăgare în seamă, dispreț. O privesc cu o prefăcută desconsiderare. CAMIL PETRESCU, U. N. 84.

desconsideráre s. f., g.-d. art. desconsiderắrii; pl. desconsiderắri

desconsideráre s. f., g.-d. art. desconsiderării; pl. desconsiderări

DESCONSIDERÁRE s. 1. v. disprețuire. 2. v. dispreț.

DESCONSIDERÁRE s.f. Faptul de a desconsidera; lipsă de considerație, de stimă; desconsiderație. [< desconsidera].

DESCONSIDERARE s. 1. disprețuire, nesocotire. (~ colegilor.) 2. desconsiderație, dispreț, (înv.) defăimare. (Ce înseamnă această ~ a lor?)