deformáre sf [At: CALENDAR (1851), 98/1 / V: desf~, dif~, disf~ / Pl: ~mắri / E: deforma] 1 Modificare a înfățișării unor părți ale corpului Si: deformat¹ (1), deformație (1). 2 Stricare a formei unor obiecte Si: deformat¹ (2), deformație (2). 3 Urâțire. 4 (Prc) Vătămare. 5 (Prc) Îngrășare. 6 Schimbare a modului normal de manifestare a unui fenomen natural Si: deformat¹ (6), deformație (6). 7 Schimbare a formei corecte a unui cuvânt Si: deformat¹ (7), deformație (7). 8 Modificare a formei unui corp solid Si: deformat¹ (8), deformație (8). 9 Stricare a formei inițiale a îmbrăcămintei sau încălțămintei Si: deformat¹ (9), deformație (9). 10 (Fig) Prezentare a ceva altfel decât este în realitate Si: deformat¹ (10), deformație (10). 11 (Fig) Reproducere inexactă Si: deformat¹ (11), deformație (11). 12 (Fig) Denaturare. 13 Pierdere a formei primare Si: deformat¹ (13), deformație (13). 14 (Îe) ~ profesională Folosire mecanică în viața privată a cunoștințelor și deprinderilor căpătate prin exercitarea profesiunii. 15 (Îe) ~ sufletească Trăsătură negativă de caracter. 16 (Îe) ~ plastică Procedeu de prelucrare a unui material, bazat pe producerea unor modificări plastice în scopul obținerii de forme și dimensiuni dorite.

DEFORMÁRE, deformări, s. f. Acțiunea de a (se) deforma și rezultatul ei; deformație. ◊ Deformare plastică = procedeu de prelucrare a unui material, bazat pe producerea unor modificări plastice în scopul obținerii de forme și dimensiuni dorite. Deformare profesională = folosire mecanică în viața de toate zilele a cunoștințelor și a deprinderilor căpătate prin exercitarea profesiunii sale. [Var.: diformáre s. f.] – V. deforma.

DIFORMÁRE s. f. v. deformare.

DEFORMÁRE, deformări, s. f. Acțiunea de a (se) deforma și rezultatul ei; deformație. ◊ Deformare plastică = procedeu de prelucrare a unui material, bazat pe producerea unor modificări plastice în scopul obținerii de forme și dimensiuni dorite. Deformare profesională = folosire mecanică în viața de toate zilele a cunoștințelor și a deprinderilor căpătate prin exercitarea profesiunii sale. [Var.: diformáre s. f.] – V. deforma.

DIFORMÁRE s. f. v. deformare.

DEFORMÁRE, deformări, s. f. Acțiunea de a (se) deforma și rezultatul ei; deformație, alterare. Problema realismului în caricatură pune în discuție limitele exagerării caricaturale în raport cu necesitățile reale de deformare a obiectului (în speță omul). CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 172, 6/2. ◊ Deformare profesională = folosirea nepotrivită și mecanică în viața de toate zilele a deprinderilor dobîndite de cineva prin exercitarea profesiunii sale. E o noapte pentru conspiratori! exclamă actorul... – Iată ceea ce tocmai îți spuneam. Un caz tipic de deformare profesională. Nu mai poți accepta natura decît în decorul pentru actul III, al conspirației. C. PETRESCU, C. V. 267. – Variantă: diformáre s. f.

deformáre s. f., g.-d. art. deformắrii; pl. deformắri

deformáre s. f. → formare

DEFORMÁRE s. 1. strâmbare, (pop. și fam.) scofâlcire. (~ a unui obiect.) 2. v. desfigurare. 3. v. stâlcire. 4. v. scâlciere. 5. v. scâlcietură. 6. corupere, stricare. (~ unei limbi.) 7. v. denaturare. 8. v. deformație.

DEFORMÁRE s.f. Acțiunea de a (se) deforma și rezultatul ei; deformație. [< deforma].

DEFORMÁRE ~ări f. 1) v. A DEFORMA și A SE DEFORMA. ◊ ~ profesională deprindere căpătată prin exercitarea unei profesiuni, folosită abuziv. 2) tehn. Operație de modificare a formei volumului sau suprafeței unui material. [G.-D. deformării] /v. a deforma

*deformațiúne f. (lat. deformátio, -ónis). Stricarea formeĭ, urîțire. – Și -áție dar ob. -are.

DEFORMARE s. 1. strîmbare, (pop. și fam.) scofîlcire. (~ a unui obiect.) 2. denaturare, pocire, pocit, schimonoseală, schimonosire, schimonosit, scîlciere, stîlcire, stîlcit, stropșire, stropșit. (~ a cuvintelor unei limbi, cînd vorbește.) 3. scîlciere, strîmbare. (~ pantofilor din cauza uzurii.) 4. (concr.) scîlcietură, strîmbătură. (O ~ la încălțăminte.) 5. deformație, desfigurare, pocire, schimonoseală, schimonosire, sluțire, strîmbare, urîțire. (~ a feței unei persoane.) 6. corupere, stricare. (~ unei limbi.) 7. alterare, denaturare, escamotare, falsificare, mistificare, mistificație, răstălmăcire, (fig.) siluire. (~ a celor spuse de cineva.) 8. deformație. (~ profesională.)

DEFORMARE. Subst. Deformare, deformație, diformitate, anamorfoză; contorsiune, distorsiune; asimetrie, disproporție. Strîmbare, scîlciere, îndoire, îndoitură, încovoiere, încovoială, încovoietură, strîmbătură; sucire, răsucire, încolăcire, încîrligare. Deviere, abatere, defect, denaturare; alterare, stricare, stricăciune. Urîțire, pocire, desfigurare; mutilare, schilodire, sluțire, schilodeală, schimonoseală, schimonositură, schimonosire; automutilare. Anomalie, malformație (med.), monstruozitate, hidoșenie. Monstru, pocitanie, sluțenie, sluție (rar), sluțitură, pocitură. Caricatură. Adj. Deformat, diform, inform, amorf, fără formă; asimetric; neregulat. Strîmb, strîmbat, îndoit, încovoiat, încîrligat; sucit, contorsionat, răsucit; încolăcit, încovrigat. Stricat, alterat, pocit, urîțit; urît, hidos, hîd, slut, schimonosit, scîlciat, desfigurat, sluțit, mutilat, schilodit, infirm; automutilat; șchiop, olog; cocoșat, ghebos, gîrbov, gîrbovit, încovoiat, adus de șale; burtos, burticos (rar), burduhos, burduhănos (fam.), pîntecos; ciung, ciunt, schilod, schilav (înv. și pop.), schilăvos (înv.), estropiat, ciolac (reg.); clăpăug; năsos, botos. Anormal, monstruos. Caricatural. Vb. A deforma, a strîmba, a îndoi. A strica, a deteriora, a altera, a denatura. A suci, a răsuci, a încovoia, a încîrliga, a încolăci. A urîți, a poci, a desfigura, a scîlcia, a mutila, a sluți, a schilodi, a schilăvi (înv. și pop.), a ciunti. A se deforma, a se strîmba, a se strica, a se altera, a se denatura. A se urîți, a se poci, a se schimonosi; a se automutila. A se îndoi, a se încovoia, a se încîrliga, a se încirjoia (reg.); a se schilodi, a se schilăvi (înv. și pop.), a rămîne schilod; a se cocoșa, a se gheboșa, a se gîrbovi; a deveni (a rămîne) șchiop; a șchiopa, a șchiopăta. V. infirmitate, obezitate, urîțenie.