defecát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: defeca] 1-6 Defacare (1-6).

defecát2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: defeca] 1 (D. lichide) Limpezit prin depunerea solidelor care se află în suspensie. 2 (D. albuminele din soluții) Precipitat. 3 (D. zahăr) Extras din sfeclă. 4 (D. materii fecale) Eliminat din organism pe cale naturală.

DEFECÁ, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid, provocând depunerea substanțelor care se află în suspensie. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. ♦ A purifica zemurile din industria zahărului prin tratare cu lapte de var. 2. A evacua materiile fecale din intestin. – Din fr. déféquer, lat. defaecare.

defecá vb., ind. prez. 1 sg. defechéz, 3 sg. și pl. defecheáză

DEFECÁ vb. (FIZIOL.) a ieși, (pop.) a se căca, a se cufuri, a se scârnăvi, a se spârcâi, (reg.) a se spurca.

DEFECÁ vb. I. tr. 1. A limpezi (o substanță, un lichid). 2. A evacua materiile fecale din intestin. [< fr. déféquer, cf. lat. defaecare].

A DEFECÁ ~chéz tranz. 1) (lichide) A limpezi, provocând sedimentarea substanțelor dizolvate. 2) (soluții) A purifica prin sedimentarea albuminelor cu ajutorul unui reactiv chimic. 3) (materii fecale) A evacua din intestine. /<fr. déféquer, lat. defaecare