decepționát², ~ă a [At: DEX / P: ~ți-o~ / Pl: ~ați, ~e / E: decepționa] Care a suferit o decepție Si: dezamăgit, deziluzionat.

decepționát¹ sn [At: MDA ms / P: ~ți-o~ / Pl: ~uri / E: decepționa] 1-2 Decepție (1-2).

DECEPȚIONÁT, -Ă, decepționați, -te, adj. Care a suferit o decepție; dezamăgit, deziluzionat. [Pr.: -ți-o-] – V. decepționa.^[1]

DECEPȚIONÁT, -Ă, decepționați, -te, adj. Care a suferit o decepție; dezamăgit, deziluzionat. [Pr.: -ți-o-] – V. decepționa.^[1]

DECEPȚIONÁT, -Ă, decepționați, -te, adj. Care a suferit o decepție, care a fost înșelat în speranțele lui; dezamăgit, deziluzionat. Cometa nu se ivi. O parte din lume plecă acasă decepționată. MACEDONSKI, O. III 90. În «Rolla» Musset zugrăvește un tip decepționat, un pesimist contemporan lui. GHEREA, ST. CR. II 319. – Pronunțat: -ți-o-.

DECEPȚIONÁT adj. v. dezamăgit.

*decepționát, -ă adj. Cuprins de decepțiune, înșelat în speranță. V. buzat.

DECEPȚIONAT adj. dezamăgit, deziluzionat, (fam. fig.) dezumflat. (Un îndrăgostit ~.)