culcat¹ sn [At: DOSOFTEI, PS. 467 / Pl: ~uri / E: culca] 1-14 Culcare (1-14). 15 (îlav) Pe la ~ La vremea culcării.

CULCÁT¹ s. n. Culcare. – V. culca.

CULCÁT¹ s. n. Culcare. – V. culca.

CULCÁT¹ s. n. Culcare. Hai la culcat, băieți, că trece noaptea. CREANGĂ, O. A. 52. Cînd le găteam de legat, Venea vremea de culcat. MARIAN, S. 60. Deodată cu culcatul găinilor, o tulesc la fugă. ȘEZ. III 179.

culcát s. n.

culcát s. n.

CULCÁT s. 1. v. culcare. 2. v. aplecare.

Culcat ≠ sculat

CULCAT s. 1. culcare, întindere, lungire, trîntire. (~ cuiva după amiază.) 2. aplecare, culcare, curbare, înclinare, încovoiere, îndoire, plecare. (~ crengilor din cauza rodului.)