CREANȚIÉR1, creanțiere, s. n. Registru în care se ține evidența creanțelor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Creanță + suf. -ier.

CREANȚIÉR2, -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Din fr. créancier.

CREANȚIÉR1, creanțiere, s. n. Registru în care se ține evidența creanțelor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Creanță + suf. -ier.

CREANȚIÉR2, -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. [Pr.: cre-an-ți-er] – Din fr. créancier.

CREANȚIÉR, -Ă, creanțieri, -e, s. m. și f. (Rar) Creditor. – Pronunțat: cre-an-ți-er.

creanțiér1 (creditor) (rar) (cre-an-ți-er) s. m., pl. creanțiéri

creanțiér2 (registru) (cre-an-ți-er) s. n., pl. creanțiére

creanțiéră (cre-an-ți-e-) s. f., g.-d. art. creanțiérei; pl. creanțiére

creanțiér (persoană) s. m. (sil. cre-an-ți-er), pl. creanțiéri

creanțiér (registru) s. n. (sil. cre-an-ți-er), pl. creanțiére

creanțiéră s. f. (sil. cre-an-ți-e-), g.-d. art. creanțiérei; pl. creanțiére

CREANȚIÉR s.n. Registru în care se înscriu creanțele. [Pron. -ți-er. / < fr. créancier].

CREANȚIÉR s. n. registru în care se înscriu creanțele. (< fr. créancier)

CREANȚIÉR ~i m. Persoană care are de primit bani de la un datornic. [Sil. -ți-er] /creanță + suf. ~ier