craca vt [At: DN³ / Pzi: ~achéz / E: fr craquer] A descompune o substanță organică prin cracare.

CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer.

CRACÁ, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanță organică. – Din fr. craquer.

cracá (a ~) vb., ind. prez. 3 cracheáză

cracá vb., ind. prez. 1 sg. crachéz, 3 sg. și pl. cracheáză

CRACÁ vb. I. tr. A supune operației de cracare. [< fr. craquer].

CRACÁ vb. tr. a supune operației de cracare. (< fr. craquer)